Capitolul v - Dosarul concesiunii - Ordonanță de urgență 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică

M.Of. 569

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 21 Ianuarie 2007
CAPITOLUL V:Dosarul concesiunii
Art. 60
Concedentul are obligaţia de a întocmi dosarul concesiunii pentru fiecare contract atribuit.
Art. 61
Dosarul concesiunii se păstrează de către concedent atât timp cât contractul de concesiune produce efecte juridice, dar nu mai puţin de 5 ani de la data încheierii contractului respectiv.
Art. 62
Dosarul concesiunii trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
a)studiul de oportunitate al concesiunii;
b)hotărârea de aprobare a concesiunii şi, după caz, hotărârea de aprobare a subconcesiunii;
c)anunţurile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă referitoare la procedura de atribuire a contractului de concesiune şi dovada transmiterii acestora spre publicare;
d)documentaţia de atribuire;
e)nota justificativă privind alegerea procedurii de atribuire, în cazul în care procedura aplicată a fost alta decât licitaţia deschisă;
f)denumirea/numele ofertantului/ofertanţilor a cărui/a căror ofertă/oferte a/au fost declarată/declarate câştigătoare şi motivele care au stat la baza acestei decizii;
g)justificarea hotărârii de anulare a procedurii de atribuire, dacă este cazul;
h)contractul de concesiune semnat.
Art. 63
(1)Dosarul concesiunii are caracter de document public.
(2)Accesul persoanelor la aceste informaţii se realizează cu respectarea termenelor şi procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informaţiile de interes public şi nu poate fi restricţionat decât în măsura în care aceste informaţii sunt clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală, potrivit legii.