Capitolul ii - Informaţii şi practici preliminare încheierii contractului de credit - Ordonanță de urgență 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori

M.Of. 389

În vigoare
Versiune de la: 17 Martie 2024
CAPITOLUL II:Informaţii şi practici preliminare încheierii contractului de credit
SECŢIUNEA 1:Informaţii standard care trebuie incluse în publicitate
Art. 8
Orice formă de publicitate referitoare la contractele de credit trebuie să cuprindă informaţii potrivit prevederilor prezentei secţiuni.
Art. 9
(1)Informaţiile standard specifică, prin intermediul unui exemplu reprezentativ, următoarele:
a)rata dobânzii aferente creditului, fixă şi/sau variabilă, împreună cu informaţii privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator;
b)valoarea totală a creditului;
c)dobânda anuală efectivă;
d)durata contractului de credit;
e)în cazul unui credit sub formă de amânare la plată pentru un anumit bun sau serviciu, preţul de achiziţie şi valoarea oricărei plăţi în avans;
f)după caz, valoarea totală plătibilă de către consumator şi valoarea ratelor.
(2)În orice formă de publicitate, informaţiile prevăzute la alin. (1) sunt scrise în mod clar, concis, vizibil şi uşor de citit, în acelaşi câmp vizual şi cu caractere de aceeaşi mărime.
(3)În cazul în care încheierea unui contract referitor la un serviciu accesoriu aferent contractului de credit, în special o asigurare, este obligatorie pentru obţinerea creditului însuşi sau pentru obţinerea acestuia în concordanţă cu clauzele şi condiţiile prezentate, iar costul acelui serviciu nu poate fi determinat în prealabil, obligaţia de a încheia un asemenea contract este, de asemenea, menţionată în mod clar, concis şi vizibil, împreună cu dobânda anuală efectivă.
Art. 10
Prezenta secţiune se aplică cu respectarea prevederilor Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor.
SECŢIUNEA 2:Informaţii precontractuale
Art. 11
(1)Creditorul şi, după caz, intermediarul de credit furnizează consumatorului, pe baza clauzelor şi a condiţiilor de creditare oferite de către creditor, precum şi, după caz, a preferinţelor exprimate şi a informaţiilor furnizate de către consumator, informaţiile necesare care să îi permită consumatorului să compare mai multe oferte pentru a putea lua o decizie informată cu privire la eventuala încheiere a unui contract de credit.
(2)Informaţiile sunt furnizate:
a)cu suficient timp înainte, dar nu cu mai puţin de 15 zile înainte ca un consumator să încheie un contract de credit sau să accepte o ofertă;
b)pe hârtie sau pe alt suport durabil şi sunt redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mărimea de minimum 12 p. În cazul în care informaţiile sunt redactate pe hârtie, culoarea de fond a hârtiei pe care este redactat formularul trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat;

c)prin intermediul formularului "Informaţii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori", prevăzut în anexa nr. 2.
(21)Informaţiile precontractuale trebuie redactate astfel încât să nu inducă în eroare consumatorii, prin utilizarea unor expresii tehnice, juridice sau specifice domeniului financiar-bancar, prin utilizarea de prescurtări sau iniţiale ale unor denumiri, cu excepţia celor prevăzute de lege sau de limbajul obişnuit. Termenii tehnici vor fi explicităţi la solicitarea consumatorului, în scris, fără costuri suplimentare.

(3)Perioada de 15 zile prevăzută la alin. (2) lit. a) se poate reduce cu acordul scris al consumatorului.
(4)În cazul în care creditorul a furnizat formularul "Informaţii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori", prevăzut în anexa nr. 2, se consideră că acesta a respectat cerinţele de informare prevăzute de prezentul articol şi la art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare, republicată, cu modificările ulterioare.
Art. 12
Orice informaţii suplimentare pe care creditorul ar putea să i le furnizeze consumatorului trebuie oferite într-un document separat, care poate fi anexat la formularul "Informaţii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori".
Art. 13
(1)În plus faţă de formularul "Informaţiile standard la nivel european privind creditul pentru consumatori", prevăzut în anexa nr. 2, consumatorului i se furnizează, la cerere şi gratuit, un exemplar din proiectul de contract de credit. Această dispoziţie nu se aplică în cazul în care în momentul cererii creditorul nu poate să încheie contractul de credit cu consumatorul conform normelor sale interne.
(2)În cazul creditelor garantate cu ipotecă sau cu un drept asupra unui bun imobil, precum şi al contractelor de credit al căror scop îl constituie dobândirea ori păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui bun imobil existent sau proiectat ori renovarea, amenajarea, consolidarea, reabilitarea, extinderea sau creşterea valorii unui bun imobil, în plus faţă de formularul "Informaţiile standard la nivel european privind creditul pentru consumatori", prevăzut în anexa nr. 2, creditorul are obligaţia să furnizeze, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b), un exemplar al proiectului de contract de credit, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (1) teza a doua.
Art. 14
(1)Informaţiile prevăzute la art. 11 cuprind următoarele:
a)tipul de credit;
b)identitatea şi adresa sediului social şi a punctului de lucru al creditorului, precum şi, după caz, identitatea şi adresa sediului social şi/sau a punctului de lucru ori, după caz, adresa de domiciliu a intermediarului de credit implicat;
c)valoarea totală a creditului şi condiţiile care guvernează tragerea;
d)durata contractului de credit;
e)în cazul unui credit acordat sub forma unei amânări la plată pentru un anumit bun sau serviciu şi în cazul contractelor de credit legate, bunul ori serviciul respectiv şi preţul de achiziţie al acestuia;
f)rata dobânzii aferente creditului;
g)condiţiile care guvernează aplicarea ratei dobânzii aferente creditului, formula de calcul al ratei dobânzii, precum şi termenele, condiţiile şi procedura pentru modificarea ratei dobânzii aferente creditului şi, în cazul în care se aplică rate diferite ale dobânzii aferente creditului în circumstanţe diferite, informaţiile de mai sus pentru toate ratele aplicabile;
h)dobânda anuală efectivă şi valoarea totală plătibilă de către consumator, ilustrate prin intermediul unui exemplu reprezentativ care menţionează toate ipotezele folosite pentru calculul ratei respective; în cazul în care consumatorul a informat creditorul în legătură cu una sau mai multe componente ale creditului preferat, precum durata contractului de credit şi valoarea totală a creditului, creditorul trebuie să ia în considerare aceste componente;
i)în cazul în care un contract de credit prevede modalităţi de tragere diferite, cu costuri diferite sau cu rate ale dobânzii aferente creditului diferite, şi creditorul foloseşte ipoteza prevăzută în anexa nr. 1 pct. II lit. b), acesta trebuie să indice faptul că aplicarea altor mecanisme de tragere pentru acest tip de contract de credit poate avea drept rezultat aplicarea unei dobânzi anuale efective mai mari;
j)suma, numărul şi frecvenţa plăţilor care vor fi efectuate de către consumator şi, după caz, ordinea în care plăţile vor fi alocate pentru rambursare diferitelor solduri restante cu rate diferite ale dobânzii aferente creditului;
k)comisioanele de administrare ale unuia sau mai multor conturi care înregistrează atât operaţiuni de plată, cât şi trageri din credit, cu excepţia cazului în care deschiderea unui cont este opţională, împreună cu costurile pentru utilizarea unui mijloc de plată atât pentru operaţiuni de plată, cât şi pentru trageri din credit, orice alte costuri rezultând din contractul de credit, precum şi condiţiile în care aceste costuri pot fi modificate;
l)existenţa taxelor, onorariilor şi costurilor pe care consumatorul trebuie să le plătească în legătură cu încheierea, publicitatea şi/sau înregistrarea contractului de credit şi a documentelor accesorii acestuia, inclusiv taxele notariale;
m)obligaţia, după caz, de a încheia un contract privind un serviciu accesoriu aferent unui contract de credit, în special o asigurare, în cazul în care încheierea contractului de servicii este obligatorie pentru obţinerea creditului însuşi sau pentru obţinerea acestuia în concordanţă cu clauzele şi condiţiile prezentate;
n)rata dobânzii aplicabile în cazul ratelor restante, măsurile pentru ajustarea acesteia şi orice alte costuri intervenite în caz de nerespectare a contractului;
o)o avertizare privind consecinţele neefectuării plăţilor. Avertizarea trebuie să conţină, în mod obligatoriu, termenele la care se fac raportările la Biroul de Credit şi termenul minim la care creditorul poate declanşa procedura de executare silită;

p)garanţiile solicitate;
q)existenţa sau lipsa dreptului de retragere;
r)dreptul de rambursare anticipată şi, după caz, informaţii privind dreptul creditorului la compensaţie şi modul în care aceasta va fi stabilită potrivit prevederilor art. 66-69;
s)dreptul consumatorului de a fi informat de îndată şi gratuit asupra rezultatului consultării bazei de date pentru evaluarea bonităţii sale, potrivit prevederilor art. 32 alin. (1);
ş)dreptul consumatorului de a primi la cerere şi gratuit un exemplar al proiectului de contract de credit. Această dispoziţie nu se aplică în cazul în care în momentul cererii creditorul nu poate să încheie contractul de credit cu consumatorul conform normelor sale interne;
t)dreptul consumatorului de a primi gratuit un exemplar al proiectului de contract de credit în cazul creditelor garantate cu ipotecă, cu o altă garanţie comparabilă sau cu un drept asupra unui bun imobil, precum şi contractelor de credit al căror scop îl constituie dobândirea ori păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui bun imobil existent sau proiectat ori renovarea, amenajarea, consolidarea, reabilitarea, extinderea sau creşterea valorii unui bun imobil. În acest caz, pct. 5 referitor la alte aspecte juridice importante, rubrica 5, prevăzut în anexa nr. 2, se reformulează după cum urmează: «Dreptul de a primi proiectul de contract de credit. Aveţi dreptul să primiţi un exemplar al proiectului de contract de credit.» Această dispoziţie nu se aplică în cazul în care în momentul cererii creditorul nu poate să încheie contractul de credit cu consumatorul conform normelor sale interne;

ţ)după caz, perioada în care informaţiile precontractuale au forţă juridică obligatorie pentru creditor.
(2)În cazul contractelor de credit garantate cu ipotecă, cu o altă garanţie comparabilă sau cu un drept asupra unui bun imobil, precum şi al contractelor de credit al căror scop îl constituie dobândirea sau păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui bun imobil existent sau proiectat ori renovarea, amenajarea, consolidarea, reabilitarea, extinderea sau creşterea valorii unui bun imobil, în afară de informaţiile prevăzute la alin. (1) creditorul informează consumatorul că acestuia îi pot reveni, în stadiu precontractual, numai următoarele cheltuieli, după caz:
a)cheltuieli aferente întocmirii dosarului de credit,
b)cheltuieli estimative aferente constituirii ipotecii şi evaluării garanţiilor.

Art. 15
În cazul comunicării telefonice, descrierea caracteristicilor principale ale serviciului financiar care trebuie oferită, potrivit art. 5 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004, republicată, cu modificările ulterioare, cuprinde cel puţin următoarele:
a)elementele prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c)- g) şi lit. j);
b)dobânda anuală efectivă, ilustrată prin intermediul unui exemplu reprezentativ;
c)valoarea totală plătibilă de către consumator.
Art. 16
În cazul în care, la cererea consumatorului, contractul a fost încheiat folosind un mijloc de comunicare la distanţă care nu permite furnizarea informaţiilor în conformitate art. 11, 12 şi 14, în special în situaţia prevăzută la art. 15, creditorul furnizează consumatorului toate informaţiile precontractuale folosind formularul "Informaţii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori", prevăzut în anexa nr. 2, imediat după încheierea contractului de credit.
Art. 17
(1)În cazul unui contract de credit în care plăţile făcute de consumator nu conduc la o rambursare imediată a valorii totale a creditului, dar sunt utilizate pentru a constitui capital în timpul perioadelor şi în condiţiile stabilite în contractul de credit sau într-un contract accesoriu, informaţiile precontractuale cerute potrivit art. 11, 12 şi art. 14 cuprind o declaraţie clară şi concisă, potrivit căreia aceste contracte de credit nu prevăd o garanţie de restituire a valorii totale a creditului tras pe baza acestuia.
(2)Dacă se oferă o astfel de garanţie, declaraţia nu este necesară.
Art. 18
(1)Creditorii şi, după caz, intermediarii de credit oferă consumatorului explicaţii corespunzătoare care să îi permită acestuia să evalueze dacă contractul de credit propus este adaptat la nevoile sale şi la situaţia sa financiară.
(2)Explicaţiile trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:
a)explicarea informaţiilor precontractuale care sunt furnizate potrivit prevederilor art. 11, 12 şi 14;
b)caracteristicile esenţiale ale produselor propuse şi efectele specifice pe care le pot avea asupra consumatorului;
c)explicarea costurilor ce fac parte din costul total al creditului pentru consumator, astfel încât consumatorii să înţeleagă ce plătesc;
d)consecinţele neplăţii din partea consumatorului.
Art. 19
Se interzice perceperea unui comision de analiză dosar în cazul în care creditul nu se acordă.
Art. 20
(1)În termen de 30 de zile de la depunerea dosarului de credit, dar nu mai mult de 60 de zile de la depunerea cererii de solicitare a creditului, creditorul răspunde în scris consumatorului sau, la solicitarea expresă a consumatorului, în altă formă aleasă de consumator şi acceptată de creditor, cu privire la acordarea sau neacordarea creditului.
(2)La primirea cererii de credit şi a celorlalte documente ce sunt necesare acordării creditului, furnizorul de servicii financiare are obligaţia de a înmâna imediat consumatorului un înscris datat, semnat şi cu număr de înregistrare, conţinând confirmarea creditorului că i s-au predat toate actele necesare acordării creditului.
SECŢIUNEA 3:Cerinţe precontractuale de informare pentru anumite contracte de credit sub forma "descoperit de cont" şi pentru anumite contracte specifice de credit
Art. 21
Prezenta secţiune se aplică contractelor de credit prevăzute la art. 3, 5 şi 6.
Art. 22
(1)Creditorul şi, după caz, intermediarul de credit furnizează consumatorului, pe baza clauzelor şi a condiţiilor de creditare oferite de către creditor, precum şi, după caz, a preferinţelor exprimate şi a informaţiilor furnizate de către consumator, informaţiile necesare care să îi permită consumatorului să compare mai multe oferte pentru a putea lua o decizie informată cu privire la eventuala încheiere a unui contract de credit.
(2)Informaţiile sunt furnizate:
a)cu suficient timp, dar nu mai puţin de 15 zile, înainte ca un consumator să încheie un contract de credit sau să accepte o ofertă;
b)pe hârtie sau pe alt suport durabil şi sunt redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mărimea de minimum 12 p. În cazul în care informaţiile sunt redactate pe hârtie, culoarea de fond a hârtiei pe care este redactat formularul trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat;

c)într-o modalitate prin care să se asigure că toate informaţiile au acelaşi grad de vizibilitate.
(3)Perioada de 15 zile prevăzută la alin. (2) lit. a) se poate reduce cu acordul expres al consumatorului.
(4)Informaţiile pot fi furnizate prin intermediul formularului "Informaţii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori" prevăzut în anexa nr. 3.
(5)În cazul în care creditorul a furnizat informaţii prin formularul "Informaţii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori" prevăzut în anexa nr. 3, se consideră că acesta a respectat cerinţele referitoare la informaţii prevăzute în prezentul articol şi în art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004, republicată, cu modificările ulterioare.
Art. 23
În plus, faţă de informaţiile prevăzute la art. 22, art. 25-27, consumatorului i se furnizează, la cerere şi gratuit, un exemplar din proiectul de contract de credit care include informaţiile contractuale prevăzute la art. 33-49, în măsura în care articolele respective se aplică. Această prevedere nu se aplică în cazul în care, în momentul cererii, creditorul nu poate să încheie contractul de credit cu consumatorul conform normelor sale interne.
Art. 24
În cazul în care contractul a fost încheiat, la cererea consumatorului, folosind un mijloc de comunicare la distanţă care nu permite oferirea informaţiilor ce trebuie furnizate conform prevederilor art. 22, art. 25-27, creditorul îşi îndeplineşte, imediat după încheierea contractului de credit, obligaţiile prevăzute la art. 22, 25 şi 26, prin furnizarea informaţiilor contractuale prevăzute la art. 33-49, în măsura în care articolele respective se aplică.
Art. 25
Informaţiile la care se face referire la art. 22 cuprind următoarele:
a)tipul de credit;
b)identitatea şi adresa sediului social şi a punctului de lucru al creditorului, precum şi, după caz, numele şi adresa sediului social şi/sau a punctului de lucru ori, după caz, adresa de domiciliu a intermediarului de credit implicat;
c)valoarea totală a creditului;
d)durata contractului de credit;
e)rata dobânzii aferente creditului;
f)condiţiile care guvernează aplicarea ratei dobânzii aferente creditului, formula de calcul a acesteia, costurile aplicabile din momentul încheierii contractului de credit şi condiţiile în care acele costuri pot fi modificate;
g)dobânda anuală efectivă ilustrată prin intermediul unui exemplu reprezentativ care menţionează toate ipotezele folosite pentru calculul dobânzii respective;
h)condiţiile şi procedura pentru încetarea contractului de credit;
i)pentru contractele de credit de tipul celor prevăzute la art. 3, o menţiune conform căreia consumatorului i se poate solicita în orice moment rambursarea integrală a creditului, după caz;
j)rata dobânzii aplicabilă în cazul ratelor întârziate, măsurile pentru ajustarea acesteia şi, după caz, orice penalităţi plătibile în caz de neplată;
k)dreptul consumatorului de a fi informat imediat şi gratuit, potrivit prevederilor art. 32 alin. (1), asupra rezultatului consultării bazei de date, realizate pentru evaluarea bonităţii sale;
l)pentru contractele de credit de tipul celor prevăzute la art. 3, informaţii cu privire la costurile aplicabile încă de la momentul încheierii contractului de credit, precum şi, după caz, condiţiile în care pot fi modificate aceste costuri;
m)după caz, termenul pe parcursul căruia informaţiile precontractuale au forţă juridică obligatorie pentru creditor.
Art. 26
(1)În cazul unui contract de credit în sensul art. 5 şi 6, informaţiile prevăzute la art. 22 şi 25 includ şi următoarele:
a)valoarea, numărul şi frecvenţa plăţilor care vor fi efectuate de către consumator şi, după caz, ordinea în care plăţile se vor aloca, în scopul rambursării, pentru diferitele solduri restante cu rate diferite ale dobânzii aferente creditului;
b)dreptul de rambursare anticipată şi, după caz, informaţii privind dreptul creditorului la compensaţie şi modul în care aceasta va fi stabilită.
(2)În cazul contractelor de credit prevăzute la art. 3 se aplică numai prevederile art. 22 şi 25.
Art. 27
(1)În cazul comunicării verbale prin telefon şi în cazul în care consumatorul solicită ca "descoperitul de cont" să fie disponibil imediat, descrierea caracteristicilor principale ale serviciului financiar include cel puţin elementele prevăzute la art. 25 lit. c), e), f), g) şi i).
(2)În plus, în contractele de credit de tipul celor prevăzute la art. 5 şi 6, descrierea principalelor caracteristici include menţionarea duratei contractului de credit.
Art. 28
Fără a aduce atingere excepţiei prevăzute la art. 2 lit. b), în cazul contractelor de credit care sunt acordate sub forma «descoperit de cont» şi care trebuie rambursate într-o perioadă de o lună, descrierea caracteristicilor principale ale serviciului financiar include cel puţin elementele prevăzute la art. 25 lit. c), e), f), g) şi i).

Art. 29
(1)Prevederile art. 11-18 şi 21-28 nu se aplică furnizorilor de bunuri sau servicii care acţionează în calitate de intermediari de credit cu titlu auxiliar.
(2)Creditorul are obligaţia de a se asigura că informaţiile precontractuale prevăzute în articolele respective au fost primite de consumator.