Art. 88. - Odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator poate dispune următoarele sancţiuni contravenţionale complementare: - Ordonanță de urgență 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori
M.Of. 389
În vigoare Versiune de la: 17 Martie 2024
Art. 88
(21)Aceste limite pot fi depăşite în cazul unor amenzi cumulative, aplicate pentru reclamaţii diferite, până la dublul amenzilor iniţiale.
(1)Odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator poate dispune următoarele sancţiuni contravenţionale complementare:
a)respectarea imediată a clauzelor contractuale care au fost încălcate;
b)restituirea sumelor încasate fără temei legal, într-un termen de maximum 15 zile;
c)aducerea contractului în conformitate cu prevederile legale, în termen de maximum 15 zile;
d)repararea deficienţelor constatate prin procesul-verbal, în termen de maximum 15 zile.
(2)Neaducerea la îndeplinire a sancţiunilor contravenţionale complementare dispuse în termenele şi condiţiile prevăzute în procesele-verbale de constatare a contravenţiei sau săvârşirea repetată în decurs de 6 luni de la prima constatare a uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 86 alin. (1) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 80.000 lei - 100.000 lei.
(21)Aceste limite pot fi depăşite în cazul unor amenzi cumulative, aplicate pentru reclamaţii diferite, până la dublul amenzilor iniţiale.(3)Contestarea în instanţă nu suspendă de drept executarea sancţiunilor contravenţionale complementare dispuse.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (7)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (7)
- Decizia 1059/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t) şi alin. (2), art. 35 alin. (1) şi (2), art. 36, art. 38 alin. (1), art. 46 alin. (2), art. 55 alin. (3), art. 88 alin. (1) lit. b) şi alin. (3), art. 89, art. 91, art. 92 şi art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori
- Decizia 450/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t) şi alin. (2), art. 36, art. 88 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) şi (3), art. 91, art. 92 şi art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori
- Decizia 169/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t), art. 14 alin. (2), art. 36, art. 88 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) şi (3), art. 91, art. 92 şi art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (1685)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (1685)
- Sentinta nr. RJ 73d249d39/2025 din 27-aug-2025, Judecatoria Iasi, ordonanta presedintiala (Civil)
- Sentinta nr. RJ 6256ed499/2023 din 10-mar-2023, Judecatoria Targu Mures, plangere contraventionala (Civil)
- Sentinta nr. RJ 625d2g455/2023 din 03-mar-2023, Judecatoria Buhusi, plangere contraventionala (Civil)