Art. 41. - Ordonanță de urgență 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori
M.Of. 389
În vigoare Versiune de la: 17 Martie 2024
Art. 41
(1)Orice notificare cu privire la modificarea conţinutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puţin 30 de zile înainte de aplicarea acestora, cu excepţia situaţiilor în care consumatorul solicită modificări ale contractului care implică schimbarea costurilor, de exemplu prelungirea perioadei de creditare sau modificarea ratelor.
(1)Orice notificare cu privire la modificarea conţinutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puţin 30 de zile înainte de aplicarea acestora, cu excepţia situaţiilor în care consumatorul solicită modificări ale contractului care implică schimbarea costurilor, de exemplu prelungirea perioadei de creditare sau modificarea ratelor.(2)Consumatorul are la dispoziţie un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opţiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiţii.
(3)Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menţionat anterior nu este considerată acceptare tacită şi contractul rămâne neschimbat.
(4)În cazul în care consumatorul nu acceptă noile condiţii, creditorul nu are dreptul de a penaliza consumatorul sau de a declara creditul scadent.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »