Secţiunea 1 - Dreptul de retragere - Ordonanță de urgență 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori
M.Of. 389
În vigoare Versiune de la: 17 Martie 2024
SECŢIUNEA 1:Dreptul de retragere
Art. 58
(1)Consumatorul are la dispoziţie un termen de 14 zile calendaristice în care se poate retrage din contractul de credit fără a invoca motive. Acest termen nu se aplică în cazul contractului de credit legat, acordat exclusiv pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 63-65, precum şi în cazul contractului de leasing.
(1)Consumatorul are la dispoziţie un termen de 14 zile calendaristice în care se poate retrage din contractul de credit fără a invoca motive. Acest termen nu se aplică în cazul contractului de credit legat, acordat exclusiv pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 63-65, precum şi în cazul contractului de leasing.(2)Termenul de retragere începe să curgă de la una dintre următoarele date:
a)data încheierii contractului de credit;
b)data la care consumatorului îi sunt aduse la cunoştinţă clauzele, condiţiile contractuale şi informaţiile potrivit prevederilor art. 33-49, în cazul în care ziua respectivă este ulterioară celei la care se face referire la lit. a).
Art. 59
(1)În cazul în care consumatorul îşi exercită dreptul de retragere, acesta are următoarele obligaţii:
a)de a-l notifica pe creditor pe baza informaţiilor oferite de acesta potrivit prevederilor art. 46 alin. (1) lit. q), pentru ca exercitarea acestui drept să îşi producă efectele înainte de expirarea termenului de retragere;
b)de a-i plăti creditorului creditul sau partea de credit trasă şi dobânda aferentă de la data la care creditul sau partea respectivă din credit a fost trasă până la data la care creditul sau partea respectivă din credit a fost rambursată; dobânda se calculează pe baza ratei dobânzii convenite.
(2)Notificarea prevăzută la alin. (1) lit. a):
a)se face pe hârtie sau pe alt suport durabil aflat la îndemâna creditorului şi accesibil acestuia;
b)este transmisă prin mijloace admise legal, care asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia;
c)este expediată înainte de expirarea termenului.
(3)Exercitarea dreptului de retragere îşi produce efectul de la data expedierii notificării de către consumator.
(4)Achitarea către creditor a creditului sau a părţii de credit trasă şi a dobânzii potrivit prevederilor alin. (1) lit. b) se efectuează fără nicio întârziere nejustificată şi nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la expedierea notificării de retragere către creditor.
Art. 60
Creditorul nu este îndreptăţit la nicio altă compensaţie din partea consumatorului în cazul retragerii, cu excepţia compensaţiei pentru orice taxe nerambursabile plătite de către creditor administraţiei publice.
Art. 61
În cazul în care creditorul sau un terţ, pe baza unui contract între terţ şi creditor, prestează un serviciu accesoriu aferent contractului de credit, iar consumatorul îşi exercită dreptul de retragere din contractul de credit potrivit prevederilor din prezenta secţiune, obligaţiile consumatorului ce decurg din serviciul accesoriu respectiv încetează.
Art. 62
În cazul în care consumatorul dispune de un drept de retragere potrivit prevederilor cuprinse la art. 58-61, se aplică prevederile prezentului act normativ, iar nu prevederile din:
a)art. 9-13 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004, republicată, cu modificările ulterioare;
b)art. 9 şi 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 106/1999 privind contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale, republicată.