Art. 90. - Ordonanță de urgență 46/2013 privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale

M.Of. 299

În vigoare
Versiune de la: 8 Octombrie 2024
Art. 90
Administratorul judiciar, împreună cu ordonatorul principal de credite, întocmeşte un plan de redresare care să includă elementele prevăzute la art. 75 alin. (9) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Planul de redresare este supus avizării direcţiei generale a finanţelor publice judeţene sau a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi camerei de conturi teritoriale, în termen de 3 zile de la finalizare, care vor emite avizul în termenul prevăzut la art. 79 alin. (2), urmând a fi supus aprobării autorităţii deliberative potrivit prevederilor art. 75 alin. (10) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare.