Art. 81. - Ordonanță de urgență 46/2013 privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale
M.Of. 299
În vigoare Versiune de la: 8 Octombrie 2024
Art. 81
Cu excepţia salariaţilor din aparatul de specialitate şi a salariaţilor instituţiilor sau serviciilor publice de interes local sau judeţean, după caz, indiferent de forma de finanţare, ale căror creanţe sunt înregistrate de administratorul judiciar potrivit datelor contabile, toţi ceilalţi creditori ale căror creanţe sunt anterioare deschiderii procedurii depun cererea de admitere a creanţelor în termenul stabilit în încheierea de deschidere a procedurilor şi precizat în notificare; cererile de admitere a creanţelor sunt înregistrate într-un registru păstrat la grefa tribunalului.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »