Art. 107. - Fondurile obţinute prin vânzarea bunurilor aflate în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie de orice fel, sunt distribuite pentru achitarea: - Ordonanță de urgență 46/2013 privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale

M.Of. 299

În vigoare
Versiune de la: 8 Octombrie 2024
Art. 107
(1)Fondurile obţinute prin vânzarea bunurilor aflate în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie de orice fel, sunt distribuite pentru achitarea:
a)impozitelor, taxelor şi a altor costuri asociate vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru păstrarea şi gestionarea acestor bunuri, precum şi plata salariilor angajaţilor;
b)creanţelor garantate ale creditorilor, inclusiv sumele împrumutate, dobânzile, ratele modificate şi orice tip de penalităţi, precum şi a altor cheltuieli asociate.
(2)Dacă sumele rezultate din vânzarea acestor bunuri au fost insuficiente pentru plata integrală a respectivelor creanţe garantate, creditorii beneficiază, pentru suma rămasă neplătită, de creanţe chirografare, potrivit ordinii de preferinţă corespunzătoare categoriei şi naturii acestora.
(3)Un creditor cu creanţă garantată este îndreptăţit să participe la orice distribuire de sumă făcută înaintea vânzării bunului supus garanţiei lui. Sumele primite din acest fel de distribuiri vor fi scăzute din cele pe care creditorul ar fi îndreptăţit să le primească ulterior din preţul obţinut prin vânzarea bunului supus garanţiei sale, dacă aceasta este necesară pentru a împiedica un astfel de creditor să primească mai mult decât ar fi primit dacă bunul supus garanţiei sale ar fi fost vândut anterior distribuirii.