Art. 7. - Ordonanță de urgență 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale

M.Of. 328

În vigoare
Versiune de la: 26 Noiembrie 2022
Art. 7
(1)Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) au obligaţia să solicite oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal înregistrarea şi autorizarea funcţionării, cu respectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, înainte de începerea activităţii economice în formele prevăzute la art. 4 lit. a) sau b), ca persoană fizică autorizată, denumită în continuare PFA, respectiv ca întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale.

(2)Reprezentantul întreprinderii familiale are obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării înainte de începerea activităţii economice. În cazul în care acesta nu formulează cererea în termen de 15 zile de la încheierea acordului de constituire prevăzut la art. 29 alin. (1). oricare membru al întreprinderii familiale, care are capacitate deplină de exerciţiu, poate să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, cu respectarea prevederilor alin. (4).

(3)În toate cazurile, cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării trebuie formulată în termen de 20 de zile de la încheierea acordului de constituire prevăzut la art. 29 alin. (1).

(4)În caz de nerespectare a termenului prevăzut la alin. (3), este necesară încheierea unui nou acord de constituire.