Secţiunea 1 - Regimul juridic al PFA - Ordonanță de urgență 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale

M.Of. 328

În vigoare
Versiune de la: 26 Noiembrie 2022
SECŢIUNEA 1:Regimul juridic al PFA
Art. 16
(1)PFA poate avea în obiectul de activitate cel mult 5 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN.
(2)În scopul exercitării activităţii/activităţilor pentru care a fost autorizată, PFA poate stabili relaţii contractuale, în condiţiile legii, cu orice persoane fizice şi juridice, cu alte PFA, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni.

Art. 17
(1)PFA poate desfăşura activităţile pentru care este autorizată, singură sau împreună cu cel mult 3 persoane, angajate de aceasta, în calitate de angajator, cu contract individual de muncă, încheiat şi înregistrat în condiţiile legii.

(2)O persoană titulară a PFA poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel pentru care PFA este autorizată.

(3)PFA nu va fi considerată un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează potrivit art. 16, chiar dacă colaborarea este exclusivă.

Art. 18
Persoana fizică ce desfăşoară activităţi economice ca PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege.

Art. 181
(1)Perioada în care o persoană fizică autorizată desfăşoară activităţi economice în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă constituie vechime în specialitate, cu îndeplinirea următoarelor condiţii:
a)activitatea economică pe care o desfăşoară a produs venituri nete în anul supus recunoaşterii vechimii a căror valoare este cel puţin egală cu nivelul a de 12 ori salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit potrivit legii în anul respectiv;
b)este înregistrată la registrul comerţului cu un singur cod CAEN de activitate sau cu codul CAEN principal de activitate pentru care se doreşte recunoaşterea vechimii.
(2)Vechimea în muncă şi, după caz, vechimea în specialitate este considerată perioada în care PFA a desfăşurat activitate economică şi a achitat contribuţiile, taxele şi impozitele legale, nefiind luată în considerare perioada în care PFA nu a avut activitate generatoare de venit sau a avut activitatea suspendată.

Art. 19
(1)PFA îşi desfăşoară activitatea folosind în principal forţa de muncă şi aptitudinile sale profesionale. Ea nu poate cumula şi calitatea de întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale.
(2)Persoana fizică autorizată să desfăşoare activităţi economice ca PFA poate cere schimbarea statutului juridic dobândit şi autorizarea ca întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale, cu respectarea dispoziţiilor cap. II şi ale art. 21.

Art. 20
(1)Titularul PFA răspunde pentru obligaţiile asumate în exploatarea întreprinderii economice cu bunurile din patrimoniul de afectaţiune. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului. Dispoziţiile art. 31, 32 şi ale art. 2.324 alin. (3) din Codul civil sunt aplicabile.
(2)În caz de insolvenţă, PFA va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Orice persoană interesată poate face dovada calităţii de profesionist în cadrul procedurii insolvenţei sau separat, prin acţiune în constatare, dacă justifică un interes legitim.

Art. 21
(1)PFA îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri:
a)prin decesul titularului PFA;

b)prin voinţa titularului PFA;

c)în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată.
(3)Dispoziţiile art. 11-13 se aplică în mod corespunzător.
Art. 211
Soţia/Soţul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate se poate asigura în sistemul public de pensii pe bază de contract de asigurare socială, în sistemul asigurărilor pentru şomaj, prin încheierea unui contract de asigurare de şomaj în condiţiile prevăzute la art. 22 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în sistemul asigurărilor de sănătate, în condiţiile prevăzute de lege.