Art. 4. - Ordonanță de urgență 41/2025 pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investiţiilor finanţate din Planul naţional de redresare şi rezilienţă şi din fonduri publice naţionale

M.Of. 773

În vigoare
Versiune de la: 11 Decembrie 2025
Art. 4
(1)Începând cu data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă până la 31 decembrie 2026, contractele/deciziile/ordinele de finanţare finanţate din Planul naţional de redresare şi rezilienţă pentru care au fost parcurse etapele pregătitoare referitoare la elaborarea studiilor de fezabilitate şi/sau obţinerea de avize şi autorizaţii, iar procedurile de achiziţie de lucrări au fost finalizate fără emiterea ordinului de începere a lucrărilor sau, după caz, a ordinului de începere a contractului de proiectare şi execuţie se suspendă unilateral, prin notificare, de către coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, agenţiile de implementare şi responsabilii de implementarea investiţiilor specifice locale.

(2)Notificarea prevăzută la alin. (1) se transmite în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în scopul eficientizării şi accelerării implementării investiţiilor, precum şi pentru atingerea jaloanelor şi ţintelor care fac obiectul renegocierii Planului naţional de redresare şi rezilienţă, în cazuri temeinic justificate, prin memorandum iniţiat de ordonatorii principali de credite cu rol de coordonatori de reformă şi/sau investiţii, cu avizul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi al Ministerului Finanţelor, Guvernul poate aproba continuarea implementării contractelor/deciziilor/ordinelor de finanţare aferente investiţiilor rămase în Planul naţional de redresare şi rezilienţă.