Art. 14. - Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 6 iulie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: - Ordonanță de urgență 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale, administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
M.Of. 490
În vigoare Versiune de la: 4 Iulie 2023
Art. 14
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, următoarele acte normative se modifică, se completează sau se abrogă, după cum urmează:
I.Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 6 iulie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 1
Eliberarea certificatelor de orice fel, altele decât cele eliberate de instanţe, Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de notarii publici, preschimbarea actelor de identitate, eliberarea permiselor de vânătoare şi de pescuit, examinarea conducătorilor de autovehicule în vederea obţinerii permisului de conducere, înmatricularea autovehiculelor şi a remorcilor, precum şi alte servicii prestate de unele instituţii publice sunt supuse taxelor extrajudiciare de timbru."
2.La articolul 5 alineatul (1), litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"h) eliberarea cărţii de identitate;"
3.La articolul 5 alineatul (1), după litera k) se introduc două noi litere, literele l) şi m), cu următorul cuprins:
"l) eliberarea cazierului judiciar;
m) eliberarea sau prelungirea valabilităţii actelor de identitate pentru cetăţenii străini."
4.La articolul 6, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 6
(1) Taxele extrajudiciare de timbru se pot plăti prin mijloace electronice de plată, prin ordin de plată sau numerar, cu excepţia taxei prevăzute la cap. V din anexă, pentru taxele de până la 10 lei, sau prin alte mijloace de plată prevăzute de lege."
5.La anexă, la capitolul I, punctele 1, 3, 6, 7 şi 9-12 se abrogă.
6.La anexă, la capitolul I, punctul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"4. Certificarea (transcrierea) transmisiunii proprietăţii asupra animalelor, pe cap de animal, în bilete de proprietate pentru animalele peste 2 ani."
7.La anexă, la capitolul II, litera c) a punctului 1 şi punctul 4 se abrogă.
8.La anexă, la capitolul II punctul 1, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) preschimbarea actelor de identitate pentru cetăţeni români, precum şi înscrierea menţiunilor privind schimbarea domiciliului sau a reşedinţei cetăţenilor români;"
II.La articolul 13, litera c) a alineatului (2) şi litera b) a alineatului (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 30 august 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 230/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
III.Alineatele (2) şi (3) ale articolului 28 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(2) Amenzile care se cuvin bugetului de stat pot fi achitate, prin mijloace de plată online, în conturile dedicate, la instituţiile de credit autorizate cu care există încheiate convenţii sau la unităţile Trezoreriei Statului, iar amenzile cuvenite bugetelor locale se achită, prin mijloace de plată online, prin instituţii de credit autorizate cu care există încheiate convenţii sau la casieriile autorităţilor administraţiei publice locale ori ale altor instituţii publice abilitate să administreze veniturile bugetelor locale indiferent de localitatea pe a cărei rază acestea funcţionează, de cetăţenia, domiciliul sau de reşedinţa contravenientului ori de locul săvârşirii contravenţiei, precum şi la ghişeul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României. O copie de pe chitanţă se predă de către contravenient agentului constatator sau se trimite prin poştă sau electronic, prin e-mail, organului din care acesta face parte, potrivit dispoziţiilor alin. (1).
(3) Plata amenzilor contravenţionale achitate prin intermediul sistemelor electronice de plată prevăzute de lege se dovedeşte prin prezentarea extrasului de cont al plătitorului sau a dovezii de plată emise de către sistemele de plăţi, aceasta specificând data şi ora efectuării plăţii; în aceste situaţii se elimină obligativitatea pentru plătitor de a preda o copie de pe extrasul de cont sau de pe dovada de plată emisă de sistemul de plăţi către agentul constatator sau organul din care acesta face parte."
IV.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 11, alineatul (5) va avea următorul cuprins:
"(5) Solicitanţii unei operaţiuni de înscriere a dreptului de proprietate în evidenţele autorităţilor competente pentru un vehicul rutier utilizat dobândit din alt stat trebuie să facă dovada certificării autenticităţii vehiculului de către Registrul Auto Român. Certificarea autenticităţii vehiculului atestă faptul că formularul-tip al documentului care confirmă înmatricularea anterioară a vehiculului, eliberat de autorităţile competente din ţara de provenienţă, este autentic."
2.La articolul 11, alineatele (6) şi (8) se abrogă.
3.După articolul 11 se introduce un nou articol, articolul 111, cu următorul cuprins:
"Art. 111
(1) Autorităţile competente să realizeze operaţiuni de înmatriculare, autorizare provizorie şi eliberare a permiselor de conducere încasează tarifele aferente confecţionării şi valorificării plăcilor cu numere de înmatriculare permanentă, de probă, temporare şi provizorii, atribuirii unui număr de înmatriculare preferenţial, păstrării combinaţiei numărului de înmatriculare, precum şi contravaloarea certificatelor de înmatriculare, a autorizaţiilor provizorii şi a permiselor de conducere.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) pot fi achitate prin virament, prin mijloace de plată online, prin intermediul POS-urilor instalate la unităţile Trezoreriei Statului sau la sediile instituţiilor publice beneficiare ale sumelor şi prin alte modalităţi de plată reglementate de acte normative în vigoare, prin mandat poştal sau în numerar la ghişeele serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din cadrul instituţiilor prefectului, la casieriile unităţilor Trezoreriei Statului, în condiţiile legii. Pentru sumele încasate prin intermediul POS-urilor instalate la unităţile Trezoreriei Statului, comisioanele se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul instituţiilor publice din structura cărora fac parte unităţile Trezoreriei Statului, iar pentru cele încasate prin intermediul POS-urilor instalate la sediile instituţiilor publice beneficiare, comisioanele se suportă din bugetele acestora.
(3) Sumele prevăzute la alin. (1) se încasează într-un cont distinct de disponibil deschis la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului pe numele instituţiei prefectului din care face parte serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor.
(4) Unităţile Trezoreriei Statului la care îşi au deschise conturile instituţiile prefectului din care fac parte serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor încasează sumele prevăzute la alin. (1) în numerar, în contul prevăzut la alin. (3).
(5) Sumele încasate în numerar la ghişeele serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor se depun la casieriile instituţiilor prefectului în aceeaşi zi, la terminarea programului de lucru.
(6) Sumele predate la instituţiile prefectului potrivit alin. (5) se depun de către acestea în contul distinct de disponibil prevăzut la alin. (3) în următoarea zi lucrătoare.
(7) Sumele încasate în contul prevăzut la alin. (3) se virează de către instituţiile prefectului în contul de venituri al bugetului activităţii finanţate integral din venituri proprii «Venituri din prestări servicii» al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor pentru tarifele prevăzute la alin. (1), respectiv în contul Regiei Autonome «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat» pentru contravaloarea documentelor prevăzute la alin. (1) în termen de cel mult două zile lucrătoare de la încasare.
(8) Restituirea sumelor prevăzute la alin. (1), achitate eronat sau pentru care nu au fost prestate serviciile aferente, se face de Către Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, respectiv de către Regia Autonomă «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat», la cererea scrisă a plătitorului adresată acestora însoţită de documentul prin care s-a efectuat plata."
4.La articolul 23, după alineatul (9) se introduc patru noi alineate, alineatele (91)-(94), cu următorul cuprins:
"(91) Pentru asigurarea şi verificarea legalităţii examenului de obţinere a permisului de conducere, modul de desfăşurare a probei teoretice se înregistrează video, iar în cazul probei practice atât video, cât şi audio, cu sisteme tehnice de monitorizare. Pentru proba practică, sistemele tehnice de monitorizare se instalează pe autovehiculele folosite la susţinerea probei practice.
(92) Prin excepţie de la prevederile alin. (91), nu se înregistrează audio sau video proba practică susţinută pentru categoriile AM, A1, A2 şi A.
(93) Sistemele tehnice de monitorizare prevăzute la alin. (1) se asigură de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor care organizează examenul de obţinere a permisului de conducere.
(94) Procedura şi condiţiile tehnice în care se realizează şi stochează înregistrările prevăzute la alin. (91), precum şi măsurile pentru protejarea acestora şi a datelor cu caracter personal se stabilesc, în condiţiile legii, prin ordin al ministrului afacerilor interne."
V.Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 13 noiembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 20, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:
"(7)Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice solicită extras de pe cazierul judiciar, în baza consimţământului expres al persoanei pentru care se efectuează verificări specifice."
1.La articolul 20, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:
"(7)Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice solicită extras de pe cazierul judiciar, în baza consimţământului expres al persoanei pentru care se efectuează verificări specifice."2.La articolul 21, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:
"(3) La copia de pe cazierul judiciar transmisă instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţă naţională şi justiţie se ataşează şi istoricul condamnărilor ori al altor măsuri cu caracter penal sau administrativ luate potrivit Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al măsurilor dispuse de Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)În extrasul de pe cazierul judiciar transmis instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice se înscriu date conform prevederilor art. 17 şi 18."
"(3) La copia de pe cazierul judiciar transmisă instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţă naţională şi justiţie se ataşează şi istoricul condamnărilor ori al altor măsuri cu caracter penal sau administrativ luate potrivit Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al măsurilor dispuse de Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)În extrasul de pe cazierul judiciar transmis instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice se înscriu date conform prevederilor art. 17 şi 18."3.La articolul 22, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) Cererea-tip pentru obţinerea copiilor şi extraselor de pe cazierul judiciar poate fi depusă şi electronic în condiţiile prevăzute la art. 34 alin. (2) şi este scutită de taxe."
4.La articolul 27, alineatul (4) se abrogă.
5.La articolul 28, alineatele (1), (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 28
(1) Cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, se depune de către persoana fizică electronic sau personal, la orice unitate ori subunitate de poliţie în care funcţionează ghişeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar.
(2) Cererea-tip, cu datele complete de identificare şi motivată, se depune de către persoana juridică electronic sau prin reprezentant legal, care trebuie să îşi dovedească calitatea, la orice unitate ori subunitate de poliţie în care funcţionează ghişeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar.
.........................................................
(4) Data de la care se poate depune cererea electronică de obţinere a certificatului de cazier judiciar, precum şi procedura de depunere se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne."
6.La articolul 34, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) În vederea utilizării acestor evidenţe, la sistemul informatizat vor fi conectate toate unităţile şi subunităţile de poliţie, celelalte structuri şi instituţii din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţă naţională şi justiţie, instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice, precum şi structurile competente ale Ministerului Afacerilor Externe."
VI.Legea nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 5, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) Îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. d) se verifică de către inspectoratele de poliţie judeţene sau, după caz, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în evidenţele specifice proprii."
2.La articolul 6, litera g) se abrogă.
VII.Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 29 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi completează după cum urmează:
1.După articolul 15 se introduce un nou articol, articolul 151, cu următorul cuprins:
"Art. 151
(1) Paşapoartele simple electronice se eliberează titularului după achitarea taxei de paşaport constituite din contravaloarea paşaportului şi a taxei pentru serviciul public prestat, stabilite potrivit legii.
(2) Taxa de paşaport pentru paşapoartele eliberate în ţară se încasează într-un cont distinct de disponibil deschis la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului pe numele instituţiei publice cu personalitate juridică din care face parte structura cu atribuţii în eliberarea şi evidenţa paşapoartelor.
(3) Sumele prevăzute la alin. (2) pot fi achitate prin virament, prin mijloace de plată online, prin intermediul POS-urilor instalate la unităţile Trezoreriei Statului şi alte modalităţi de plată reglementate de acte normative în vigoare, prin mandat poştal, în numerar la casieriile instituţiei publice cu personalitate juridică din care face parte structura cu atribuţii în eliberarea şi evidenţa paşapoartelor sau la casieriile unităţilor Trezoreriei Statului la care acestea îşi au deschise conturile. Pentru sumele încasate prin intermediul POS-urilor instalate la unităţile Trezoreriei Statului, comisioanele se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul instituţiilor publice din structura cărora fac parte unităţile Trezoreriei Statului.
(4) Unităţile Trezoreriei Statului la care îşi au deschise conturile instituţiile publice cu personalitate juridică din care face parte structura cu atribuţii în eliberarea şi evidenţa paşapoartelor încasează sumele în numerar aferente taxelor de paşaport în contul prevăzut la alin. (2).
(5) Sumele încasate în numerar la casieriile instituţiilor publice cu personalitate juridică din care fac parte structurile cu atribuţii în eliberarea şi evidenţa paşapoartelor se depun de către acestea în contul distinct de disponibil prevăzut la alin. (2), în prima zi lucrătoare de la încasare.
(6) Sumele încasate în contul prevăzut la alin. (2) se virează de instituţiile publice cu personalitate juridică din care fac parte structurile cu atribuţii în eliberarea şi evidenţa paşapoartelor în contul de venituri al bugetului de stat «Taxe consulare» codificat cu codul de identificare fiscală al acestora şi, respectiv, în contul Companiei Naţionale «Imprimeria Naţională» - S.A. cărora li se cuvin, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la încasare.
(7) Restituirea taxelor de paşaport achitate eronat sau pentru care nu au fost prestate serviciile aferente se face din contul prevăzut la alin. (2), respectiv din taxa pentru serviciul public prestat şi din suma aferentă contravalorii paşaportului, la cererea scrisă a plătitorului adresată instituţiei publice cu personalitate juridică din care fac parte structurile cu atribuţii în eliberarea şi evidenţa paşapoartelor, însoţită de documentul prin care s-a efectuat plata.
(8) Sumele care se restituie din contul prevăzut la alin. (2) se reţin în mod corespunzător din sumele datorate Companiei Naţionale «(Imprimeria Naţională» - S.A. şi, respectiv, din sumele datorate bugetului de stat.
(9) În cazul în care sumele aflate în soldul contului sunt insuficiente pentru restituirea taxelor de paşaport solicitate, suma aferentă taxei pentru serviciul public prestat se restituie în contul prevăzut la alin. (2) de către unitatea Trezoreriei Statului, iar suma aferentă contravalorii paşaportului se restituie în contul prevăzut la alin. (2) de Compania Naţională «Imprimeria Naţională» - S.A. la cererea scrisă adresată acestora de instituţiile publice cu personalitate juridică din care fac parte structurile cu atribuţii în eliberarea şi evidenţa paşapoartelor."
2.La articolul 171, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Cererile pentru eliberarea paşaportului simplu temporar se depun la autorităţile prevăzute la art. 15 alin. (2). Prevederile art. 15 alin. (3), (5) şi (6), art. 151, respectiv ale art. 17 se aplică, în mod corespunzător, şi cu privire la cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare."
VIII.După articolul 53 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 16 aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se introduc patru noi articole, articolele 54-57, cu următorul cuprins:
"Art. 54
(1) Sumele reprezentând venituri ale bugetului general consolidat achitate prin intermediul cardurilor bancare la terminale de plată electronice instalate la sediile unităţilor Trezoreriei Statului sunt înregistrate ca venituri în conturile corespunzătoare de venituri bugetare deschise la Trezoreria Statului sau în contul unic către care s-a efectuat plata, la data la care a fost efectuată tranzacţia, astfel cum este confirmată prin procedura de autorizare a acesteia.
(2) Sumele înregistrate în conturile de venituri bugetare potrivit alin. (1) reprezintă venituri încasate definitiv la bugetele către care s-a efectuat plata la data la care a fost efectuată tranzacţia, astfel cum este confirmată prin procedura de autorizare a acesteia, şi se iau în calcul la determinarea deficitului bugetar cu aceeaşi dată.
(3) În perioada cuprinsă între data la care a fost efectuată şi autorizată tranzacţia şi data încasării efective de la instituţia de credit a sumelor aferente tranzacţiei în contul de disponibil deschis la Trezoreria Statului în acest scop, sumele aferente tranzacţiilor sunt evidenţiate de către unităţile Trezoreriei Statului în debitul unui cont distinct al contului corespondent al Trezoreriei Statului 61.50 «Cont corespondent al Trezoreriei Statului - Operaţiuni în curs de decontare aferente încasărilor prin POS" şi reprezintă debite din operaţiuni în curs de decontare în sarcina instituţiilor de credit.
(4) Cu sumele aferente tranzacţiilor, încasate de la instituţiile de credit în contul de disponibil deschis la Trezoreria Statului, se sting debitele din operaţiuni în curs de decontare evidenţiate de unităţile Trezoreriei Statului.
(5) Obligaţiile fiscale şi/sau bugetare ale contribuabililor aferente plăţilor efectuate potrivit alin. (1) se sting la data la care a fost efectuată tranzacţia, astfel cum este confirmată prin procedura de autorizare a acesteia, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, cu condiţia încasării acestora la termenele şi potrivit clauzelor stabilite prin convenţiile încheiate cu instituţiile de credit.
(6) Sumele înregistrate la data la care a fost efectuată tranzacţia în conturile corespunzătoare de venituri bugetare deschise la Trezoreria Statului sau în contul unic către care s-a efectuat plata care nu sunt încasate de la instituţia de credit în termenele prevăzute la alin. (5) se stornează, iar plăţile aferente acestor tranzacţii sunt anulate.
Art. 55
(1) Sumele reprezentând venituri ale bugetelor locale, venituri proprii ale instituţiilor publice sau venituri cuvenite altor bugete, achitate prin intermediul cardurilor bancare la terminale de plată electronice instalate la sediile instituţiilor publice beneficiare, se evidenţiază ca venituri încasate la bugetele către care s-a efectuat plata, la data încasării sumelor respective în conturile corespunzătoare de venituri bugetare deschise la Trezoreria Statului.
(2) În perioada cuprinsă între data la care a fost efectuată şi autorizată tranzacţia şi data încasării efective de la instituţia de credit a sumelor aferente tranzacţiei, în contul de disponibil deschis la Trezoreria Statului pe numele instituţiei publice beneficiare, sumele aferente tranzacţiilor efectuate se evidenţiază în contabilitatea proprie a instituţiilor publice beneficiare ca debite pe seama instituţiilor de credit, în structura clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice-venituri, după caz.
(3) Obligaţiile fiscale şi/sau bugetare ale contribuabililor aferente plăţilor efectuate potrivit alin. (1) se sting la data la care a fost efectuată tranzacţia, astfel cum este confirmată prin procedura de autorizare a acesteia, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cu condiţia încasării acestora la termenele şi potrivit clauzelor stabilite prin convenţiile încheiate cu instituţiile de credit.
(4) Obligaţiile fiscale şi/sau bugetare ale contribuabililor stinse la data la care a fost efectuată tranzacţia şi care nu sunt încasate de la instituţia de credit în termenele prevăzute la alin. (3) se reînregistrează în contabilitatea instituţiilor publice beneficiare, iar plăţile aferente acestor tranzacţii sunt anulate.
(5) Evidenţierea în contabilitatea instituţiilor publice a operaţiunilor prevăzute la alin. (1)-(3), precum şi raportarea acestora în situaţiile financiare se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Art. 56
Consolidarea şi autorizarea datelor aferente plăţilor efectuate la terminale de plată electronice potrivit art. 54 şi 55 se realizează de către unităţile Trezoreriei Statului şi instituţiile publice la sediile cărora sunt instalate terminalele de plată electronice până la ora 24,00 a fiecărei zile lucrătoare, pentru tranzacţiile din ziua respectivă.
Art. 57
(1) Instituţiile publice finanţate integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale sau bugetele locale care colectează venituri bugetare pentru bugetul din care sunt finanţate, precum şi instituţiile publice, indiferent de subordonare şi de modalitatea de finanţare, care colectează sume reprezentând venituri bugetare pentru alte bugete componente ale bugetului general consolidat decât pentru bugetul propriu sau care colectează sume din care se defalcă cote procentuale către bugetul propriu şi către alte bugete componente ale bugetului general consolidat pot solicita Ministerului Finanţelor Publice deschiderea la unităţile Trezoreriei Statului de conturi de disponibilităţi pentru încasarea sumelor respective, în cazul în care urmărirea încasării creanţelor bugetare respective este în sarcina acestora.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) încasate în numerar prin casieriile proprii ale instituţiilor publice se depun în contul de disponibil deschis la unităţile Trezoreriei Statului, în prima zi lucrătoare de la încasare, cu excepţia sumelor încasate în numerar de instituţiile publice care nu se află în aceeaşi localitate cu unitatea Trezoreriei Statului la care este arondată, pentru care termenul de depunere este de două zile lucrătoare.
(3) Sumele colectate în contul de disponibil prevăzut la alin. (1) se virează în conturile corespunzătoare de venituri bugetare, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la încasare."
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »