Art. 5. - Ordonanță de urgență 40/2016 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 490

În vigoare
Versiune de la: 13 Noiembrie 2023
Art. 5
(1)Prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe sau a Ministerului Finanţelor Publice, se aprobă plata contribuţiilor financiare voluntare ale părţii române la bugetul organizaţiilor internaţionale sau ca urmare a angajamentelor internaţionale, la instrumente şi/sau fonduri administrate/gestionate de către instituţii financiare internaţionale, în funcţie de obligaţiile asumate de România prin statutul de membru în organizaţiile respective.

(2)Guvernul României este autorizat să acceseze instrumentele financiare şi/sau fondurile administrate/gestionate de către instituţii financiare internaţionale la care România este membru.
(3)Prin hotărâre a Guvernului se reglementează plata contribuţiilor părţii române necesare accesării instrumentelor financiare şi/sau a fondurilor prevăzute la alin. (2), plata serviciilor specifice acestora, inclusiv procedurile organizatorice, administrative şi financiare, după caz.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), prin hotărâre a Guvernului, cu avizele Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Finanţelor Publice, se aprobă plata contribuţiilor financiare voluntare ale părţii române în vederea participării la formatele de lucru, proiectele şi activităţile unor organizaţii internaţionale cu care România colaborează în vederea aderării.