Art. 2. - Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială "General doctor aviator Victor Anastasiu" are următoarele atribuţii: - Ordonanță de urgență 4/2000 privind infiintarea Institutului National de Medicina Aeronautica si Spatiala ''General doctor aviator Victor Anastasiu''

M.Of. 68

În vigoare
Versiune de la: 14 Octombrie 2017
Art. 2
(1)Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială "General doctor aviator Victor Anastasiu" are următoarele atribuţii:
a)efectuează selecţia, expertiza medicală şi psihologică pentru personalul aeronautic militar şi civil care desfăşoară activităţi aeronautice şi spaţiale şi eliberează documentele de certificare prevăzute de reglementările naţionale şi internaţionale specifice, în condiţiile autorizării corespunzătoare şi în conformitate cu legislaţia şi cu reglementările naţionale;
b)asigură fundamentarea ştiinţifică şi elaborează normele tehnico-metodologice de expertiză medicală şi psihologică privind capacitatea individuală de exercitare a atribuţiilor în activităţi aeronautice şi spaţiale, în condiţii de siguranţă şi eficienţă;
c)execută expertizarea medicală a personalului aeronautic care participă la misiuni speciale în ţară şi în străinătate;
d)examinează personalul aeronautic militar şi civil din România, precum şi personalul aeronautic militar şi civil din străinătate, care desfăşoară activităţi aeronautice în România;
e)participă cu specialişti la investigarea evenimentelor de aviaţie militară şi civilă, la solicitare;
f)efectuează şi certifică calificarea în domeniul medicinei aeronautice şi spaţiale pentru cadrele militare şi alţi specialişti angajaţi în activităţi aeronautice şi spaţiale, asigură pregătirea pentru doctorat, cu respectarea prevederilor legislaţiei şi reglementărilor specifice naţionale;
g)efectuează cursuri de instruire şi certifică competenţa în performanţele şi siguranţa factorului uman, urgenţe medico-aeronautice pentru personalul angajat în activităţi aeronautice şi spaţiale;
h)desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică privind medicina aeronautică şi spaţială, pentru necesităţi proprii sau pentru terţi, pe bază de contract;
i)elaborează programe de profilaxie a afecţiunilor cu incidenţă şi prevalenţă importantă la personalul aeronautic militar şi civil;
j)asigură asistenţă medicală specializată şi produse farmaceutice pentru personalul aeronautic, militar şi civil, pentru familiile acestora, pentru cadrele militare active, în rezervă sau în retragere, din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţă naţională şi justiţie, conform prevederilor Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, cu modificările ulterioare;
k)reprezintă România în relaţiile internaţionale în domeniul medicinei aeronautice şi spaţiale;
l)editează, traduce, multiplică, tipăreşte şi comercializează lucrări specifice domeniului de activitate, pe bază de tarife stabilite în condiţiile legii.
(2)Serviciile furnizate instituţiilor interesate se vor face pe bază de protocol încheiat cu acestea.