Art. 5. - Ordonanță de urgență 36/2022 privind stabilirea unor măsuri de protecţie socială a salariaţilor în contextul conflictului armat din Ucraina, precum şi ca urmare a sancţiunilor internaţionale aplicate Federaţiei Ruse şi Belarusului

M.Of. 340

În vigoare
Versiune de la: 13 Noiembrie 2023
Art. 5
(1)În situaţia în care un salariat are încheiate mai multe contracte individuale de muncă, dintre care cel puţin un contract este în executare în perioada în care se aplică prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, din care obţine venituri la nivelul indemnizaţiei prevăzute la art. 1, acesta nu beneficiază de indemnizaţia respectivă.
(2)În situaţia în care un salariat are încheiate mai multe contracte individuale de muncă şi toate sunt suspendate în condiţiile art. 2 alin. (1), acesta beneficiază de indemnizaţia prevăzută la art. 1 aferentă contractului individual de muncă cu drepturile salariale cele mai avantajoase.
(3)Perioada pentru care salariaţii ale căror contracte individuale de muncă sunt suspendate şi angajatorii acestor salariaţi nu datorează contribuţia asiguratorie pentru muncă conform prevederilor art. 2205 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, constituie stagiu de cotizare fără plata contribuţiei în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru stabilirea şi calculul indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se utilizează salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare în perioada prevăzută la art. 1.
(4)În situaţia în care stagiul de cotizare realizat potrivit alin. (3) este corespunzător unei fracţiuni de lună, se utilizează salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare în perioada respectivă, corespunzător fracţiunii de lună.
(5)Prin derogare de la prevederile art. 34 alin. (11) lit. a) şi ale art. 35 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, perioada de suspendare a raporturilor de muncă în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, se ia în calcul la stabilirea stagiului de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii pentru indemnizaţia de şomaj.
(6)Perioada în care contractele individuale de muncă sunt suspendate în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care angajatorii nu datorează contribuţia asiguratorie pentru muncă conform prevederilor art. 2205 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, constituie stagiu asimilat în sistemul asigurărilor pentru şomaj.
(7)Pentru stabilirea şi calculul indemnizaţiei de şomaj prevăzute de Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se utilizează indemnizaţia prevăzută la art. 1.
(8)Perioada în care se acordă indemnizaţia prevăzută la art. 1 se consideră perioadă asimilată în sensul art. 2 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare.