Art. ii. - Prevederile alin. (1) nu se aplică pentru cheltuielile cu medicamentele şi materialele sanitare, cu serviciile medicale, pentru cheltuielile cu acţiuni şi programe de sănătate, pentru cheltuielile aferente susţinerii desfăşurării Programului naţional "Timişoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023" cu respectarea prevederilor cadrului legislativ specific în vigoare, precum şi în cazul cheltuielilor aferente unităţilor de învăţământ preuniversitar şi universitar.» - Ordonanță de urgență 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 415

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. II
(1)Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, au obligaţia de a dispune măsurile necesare în vederea reducerii cu 10% a cheltuielilor aprobate pe anul 2023 la titlul "Bunuri şi servicii", exclusiv sumele nerepartizate în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

(2)În cazuri temeinic justificate, ordonatorul principal de credite poate aproba ordonatorilor secundari şi/sau terţiari de credite din subordine depăşirea nivelului prevăzut la alin. (1), situaţie în care respectarea condiţionalităţii prevăzute la alin. (1) se urmăreşte cumulat la nivel de ordonator principal de credite, pentru fiecare sursă de finanţare în parte.
(3)Prevederile alin. (1) nu se aplică pentru cheltuielile cu medicamentele şi materialele sanitare, cu serviciile medicale, pentru cheltuielile cu acţiuni şi programe de sănătate, pentru cheltuielile aferente susţinerii desfăşurării Programului naţional "Timişoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023" cu respectarea prevederilor cadrului legislativ specific în vigoare, precum şi în cazul cheltuielilor aferente unităţilor de învăţământ preuniversitar şi universitar.»
-****-