Art. 29. - Art. 29: Modificarea şi completarea unor acte normative - Ordonanță de urgență 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 427

În vigoare
Versiune de la: 20 Iulie 2022
Art. 29: Modificarea şi completarea unor acte normative
(1)După articolul 17 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 3 august 2012, cu completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 171, cu următorul cuprins:
"- Art. 171
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor informează Comisia Europeană cu privire la adoptarea sau menţinerea unor prevederi mai stricte în prezenta ordonanţă de urgenţă decât prevederile Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, precum şi în legătură cu orice modificare ulterioară a prezentei ordonanţe de urgenţă, în special în cazul în care respectivele prevederi fie extind testarea caracterului abuziv la clauzele contractuale negociate individual sau la caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, fie conţin liste de termeni contractuali care vor fi consideraţi abuzivi."
(2)
[textul din Art. 29, alin. (2) din capitolul VII a fost abrogat la 01-ian-2022 de Art. 20, alin. (2) din Ordonanta urgenta 140/2021]
(3)La articolul 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, punctul 8 se abrogă.
(4)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 4 alineatul (1), punctul 46 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"46. contract la distanţă - contractul de furnizare a unor servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau a unor servicii de acces şi conectare la reţele publice de comunicaţii electronice, precum şi de livrare a unor echipamente terminale care au legătură cu furnizarea serviciului, încheiat cu utilizatorii finali, persoane juridice, fără prezenţa fizică simultană a părţilor, care utilizează în mod exclusiv, înainte şi inclusiv la momentul încheierii contractului, unul sau mai multe mijloace de comunicaţie la distanţă;"
2.La articolul 4 alineatul (1), după punctul 53 se introduce un nou punct, punctul 54, cu următorul cuprins:
"54. contract în afara spaţiilor comerciale - orice contract de furnizare a unor servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau a unor servicii de acces şi conectare la reţele publice de comunicaţii electronice, precum şi de livrare a unor echipamente terminale care au legătură cu furnizarea serviciului, încheiat între un furnizor şi un utilizator final, persoană juridică, în una dintre următoarele situaţii:
a) încheiat în prezenţa fizică simultană a furnizorului şi a utilizatorului final, într-un loc care nu este spaţiul comercial al furnizorului;
b) încheiat ca urmare a unei oferte din partea utilizatorului final în aceleaşi circumstanţe ca cele prevăzute la lit. a);
c) încheiat în spaţiile comerciale ale furnizorului sau prin orice mijloace de comunicare la distanţă, imediat după ce utilizatorul final a fost abordat în mod personal şi individual, într-un loc care nu este spaţiul comercial al furnizorului, în prezenţa fizică simultană a acestuia şi a utilizatorului final;
d) încheiat în cursul unei deplasări organizate de furnizor cu scopul sau efectul de a promova şi a vinde utilizatorului final produse sau servicii."
3.La articolul 4, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) În cuprinsul prezentei ordonanţe de urgenţă sunt, de asemenea, aplicabile definiţiile relevante prevăzute la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2008, la art. 2 din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 1 din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv la art. 1 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi definiţiile relevante din legislaţia din domeniul protecţiei consumatorilor referitoare la drepturile consumatorilor la încheierea contractelor."
4.La articolul 50, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) La cerere, alţi utilizatori finali pot încheia contracte în condiţiile alin. (1) şi (2)."
5.La capitolul V secţiunea 1 subsecţiunea 2, titlul paragrafului 2 se modifică după cum urmează:
"Încheierea contractelor la distanţă şi a contractelor în afara spaţiilor comerciale"
6.La articolul 51 alineatul (1), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 51
(1) Contractele încheiate de utilizatorii finali pentru a beneficia de servicii de acces şi conectare la reţele publice de comunicaţii electronice ori de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului vor conţine, într-o formă clară, inteligibilă şi uşor accesibilă, următoarele clauze minime privitoare la:"
7.Articolul 52 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 52
(1) Prevederile prezentului paragraf se aplică numai în cazul contractelor încheiate la distanţă şi al contractelor în afara spaţiilor comerciale de către utilizatorii finali, persoane juridice.
(2) Prin excepţie de la alin. (1), contractelor încheiate în afara spaţiilor comerciale de către utilizatorii finali persoane juridice, pe baza unor oferte individuale privind preţuri sau servicii, propuse în cadrul unor negocieri directe, nu li se aplică dispoziţiile art. 56-592.
(3) Prevederile prezentului paragraf nu se aplică acelor contracte încheiate cu furnizorii de servicii de comunicaţii electronice prin telefoane publice cu plată, pentru utilizarea acestora, sau încheiate pentru utilizarea unei conexiuni unice care presupune executarea unei singure prestaţii realizată simultan încheierii contractului şi nemijlocit prin intermediul telefonului, internetului sau faxului, ca urmare a solicitării utilizatorului final."
8.Articolul 53 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 53
(1) Înainte ca un contract la distanţă sau în afara spaţiilor comerciale sau orice ofertă similară să producă efecte obligatorii asupra utilizatorului final, furnizorul trebuie să îi furnizeze utilizatorului final următoarele informaţii în mod clar şi inteligibil:
a) identitatea furnizorului, cum ar fi denumirea sa comercială;
b) caracteristicile esenţiale ale serviciilor oferite, precum şi perioada de valabilitate a ofertei sau a tarifelor;
c) adresa poştală la care furnizorul este stabilit, precum şi, în cazul în care există, numărul de telefon, numărul de fax şi adresa de poştă electronică ale acestuia la care poate fi efectiv contactat, pentru a-i permite utilizatorului final să ia rapid legătura cu furnizorul şi să comunice cu acesta în mod eficient şi, dacă este cazul, adresa poştală şi identitatea furnizorului în numele căruia acţionează;
d) în cazul în care este diferită de adresa furnizată în conformitate cu lit. c), adresa poştală a locului în care furnizorul îşi desfăşoară activitatea şi, după caz, adresa poştală a furnizorului în numele căruia acţionează, la care utilizatorul final poate trimite eventualele reclamaţii;
e) preţul total al echipamentelor terminale şi al serviciilor cu toate taxele incluse sau, în cazul în care preţul nu poate fi calculat dinainte în mod rezonabil dată fiind natura echipamentelor terminale sau a serviciilor, modalitatea de calcul al preţului şi, după caz, toate costurile suplimentare de transport, de livrare, taxele poştale sau de orice altă natură sau, în cazul în care acestea nu pot fi calculate dinainte în mod rezonabil, menţionarea faptului că aceste costuri suplimentare ar putea fi suportate de utilizatorul final; contravaloarea planului tarifar, cu precizarea numărului de minute, a creditului sau a traficului de date inclus, precum şi a condiţiilor de utilizare a acestora, dacă este cazul, extraopţiunile disponibile şi contravaloarea acestora, tarifele pentru apeluri şi pentru minutele ori traficul de date suplimentar, după caz, tariful de conectare sau instalare, cu toate taxele incluse. În cazul unui contract pe durată nedeterminată sau a[ unui contract care include un abonament, preţul total va include costurile totale pe perioada de facturare. În cazul în care preţul acestor contracte este exprimat printr-un tarif fix, preţul total va cuprinde şi costurile lunare totale. În cazul în care costul total nu poate fi calculat dinainte, trebuie indicat modul în care se calculează preţul;
f) costul de utilizare a mijloacelor de comunicare la distanţă în vederea încheierii contractului, atunci când este calculat pe baza unui alt tarif decât tariful de bază;
g) modalităţile de plată, livrare, executare, data până la care furnizorul se angajează să presteze serviciile sau să livreze echipamentul terminal în cazul în care furnizarea serviciului include şi livrarea unui echipament terminal, precum şi procedura furnizorului de soluţionare a reclamaţiilor;
h) în cazul în care există un drept de retragere, condiţiile, termenele şi procedurile de exercitare a dreptului de retragere, în conformitate cu art. 58 alin. (1);
i) acolo unde este cazul, informaţia potrivit căreia utilizatorul final va trebui să suporte costul aferent returnării echipamentului terminal în caz de retragere şi, dacă echipamentul terminal, prin însăşi natura lui, nu poate fi, în mod normal, returnat prin poştă, costul aferent returnării acestuia;
j) în cazul în care utilizatorul final îşi exercită dreptul de retragere după formularea unei cereri în conformitate cu art. 54 alin. (3) sau cu art. 55 alin. (8), informaţia potrivit căreia utilizatorul final este obligat să achite furnizorului costuri rezonabile, în conformitate cu art. 592 alin. (3);
k) în cazul în care dreptul de retragere nu este prevăzut în conformitate cu art. 593, informaţia conform căreia utilizatorul final nu va beneficia de un drept de retragere sau, după caz, circumstanţele în care utilizatorul final îşi pierde dreptul de retragere;
l) o menţiune referitoare la existenţa unei garanţii legale privind conformitatea produselor;
m) acolo unde este cazul, existenţa şi condiţiile de asistenţă după vânzare acordată utilizatorului final, serviciile prestate după vânzare şi garanţiile comerciale;
n) existenţa codurilor de conduită relevante şi modalitatea în care pot fi obţinute copii ale acestora, după caz;
o) durata minimă a contractului, după caz, sau, dacă contractul este încheiat pe durată nedeterminată ori urmează să fie prelungit în mod automat, condiţiile de încetare a contractului înainte de termen şi penalităţile aplicabile, dacă este cazul;
p) acolo unde este cazul, durata minimă de valabilitate a obligaţiilor care revin utilizatorului final conform contractului;
q) acolo unde este cazul, existenţa şi condiţiile aferente avansurilor sau altor garanţii financiare care trebuie plătite sau oferite de utilizatorul final la cererea furnizorului;
r) acolo unde este cazul, posibilitatea şi modalitatea de a recurge la un mecanism extrajudiciar de depunere şi soluţionare a reclamaţiilor căruia i se supune furnizorul.
(2) Informaţiile menţionate la alin. (1) fac parte integrantă din contractul la distanţă sau din contractul în afara spaţiilor comerciale şi nu pot fi modificate decât în cazul în care părţile contractante decid altfel în mod explicit.
(3) În cazul în care furnizorul nu îndeplineşte cerinţele în materie de informare cu privire la costuri suplimentare, conform celor menţionate la alin. (1) lit. e), sau la costurile aferente returnării produselor, conform celor menţionate la alin. (1) lit. i), utilizatorul final nu suportă respectivele costuri.
(4) Informaţiile contractuale se prezintă în limba română într-o formă accesibilă, astfel încât acestea să fie înţelese cu uşurinţă de utilizatorul final, fără a exclude prezentarea acestora şi în alte limbi.
(5) Cerinţele în materie de informare prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă completează cerinţele de informare conţinute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010, şi, respectiv, Legea nr. 365/2002, republicată, cu modificările ulterioare. Fără a aduce atingere primului paragraf, dacă o dispoziţie privind conţinutul şi modul în care trebuie furnizate informaţiile în cazul comerţului electronic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010, contravine unei dispoziţii din prezenta ordonanţă de urgenţă, prevalează dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
(6) Sarcina probei în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor în materie de informare stabilite în prezentul articol revine furnizorului."
9.Articolul 54 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 54
(1) În cazul contractelor în afara spaţiilor comerciale, furnizorul transmite informaţiile prevăzute la art. 53 alin. (1) utilizatorului final, persoană juridică, pe suport hârtie sau, în cazul în care utilizatorul final este de acord, pe un alt suport durabil. Aceste informaţii sunt lizibile şi redactate într-un limbaj simplu şi inteligibil.
(2) Furnizorul pune la dispoziţia utilizatorului final un exemplar original al contractului semnat sau confirmarea contractului pe suport hârtie sau, dacă utilizatorul final este de acord, pe un alt suport durabil.
(3) În cazul în care utilizatorul final doreşte ca prestarea unor servicii să înceapă în timpul perioadei de retragere prevăzute la art. 56 alin. (2), furnizorul solicită utilizatorului final să formuleze o astfel de cerere expresă pe un suport durabil.
(4) Îndeplinirea obligaţiei de la alin. (1) nu este necesară în cazul în care exemplarul original al contractului sau confirmarea contractului pe suport hârtie, sau, dacă utilizatorul final este de acord, pe un alt suport durabil, care trebuie puse la dispoziţia utilizatorului final potrivit prevederilor alin. (2), conţin informaţiile prevăzute la art. 53 alin. (1)."
10.Articolul 55 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 55
(1) În cazul contractelor la distanţă, furnizorul transmite informaţiile prevăzute la art. 53 alin. (1) sau pune la dispoziţia utilizatorului final respectivele informaţii într-un mod adecvat mijlocului de comunicare la distanţă utilizat, folosind un limbaj simplu şi inteligibil. În măsura în care respectiva informaţie este prezentată pe un suport durabil, aceasta trebuie să fie lizibilă.
(2) Dacă un contract la distanţă care urmează să fie încheiat prin mijloace electronice obligă utilizatorul final să plătească, furnizorul aduce la cunoştinţa utilizatorului final de o manieră clară şi foarte vizibilă, în mod direct, înainte ca acesta să facă comanda, informaţiile prevăzute la art. 53 alin. (1) lit. b), e), o) şi p). Furnizorul se asigură că, atunci când utilizatorul final face comanda, acesta din urmă recunoaşte în mod explicit că această comandă implică o obligaţie de a plăti. Dacă pentru a face comanda este necesar să se activeze un buton sau o funcţie similară, butonul sau funcţia similară este etichetat/ă de o manieră lizibilă doar cu menţiunea "comandă ce implică o obligaţie de plată" sau o formulare neambiguă corespunzătoare, care să indice că a face comanda implică obligaţia de a plăti furnizorului. Dacă furnizorul încalcă prevederile prezentului alineat, utilizatorul final nu are nicio obligaţie în temeiul contractului sau al comenzii.
(3) Site-urile comerciale indică clar şi lizibil, cel mai târziu la începutul procesului de formulare a comenzii, dacă se aplică vreo restricţie în ceea ce priveşte livrarea şi care sunt mijloacele de plată acceptate.
(4) În cazul în care contractul este încheiat printr-un mijloc de comunicare la distanţă ce permite un spaţiu sau un timp limitat pentru afişarea informaţiei, furnizorul transmite prin mijlocul de comunicare respectiv, înaintea încheierii contractului, cel puţin informaţiile precontractuale referitoare la principalele caracteristici ale produsului sau serviciului, identitatea furnizorului, preţul total, dreptul la retragere, durata contractului şi, în cazul contractelor pe durată nedeterminată, modalităţile de încetare a contractului, prevăzute la art. 53 alin. (1) lit. a), b), e), h) şi o). Celelalte informaţii menţionate la art. 53 alin. (1) sunt furnizate utilizatorului final de furnizor într-un mod adecvat, în conformitate cu alin. (1) din prezentul articol.
(5) Fără a aduce atingere alin. (4), în cazul în care furnizorul apelează telefonic utilizatorul final în vederea încheierii unui contract la distanţă, furnizorul îşi declină identitatea la începutul conversaţiei cu utilizatorul final şi, dacă este cazul, declină identitatea persoanei în numele căreia a efectuat apelul telefonic şi specifică scopul comercial al apelului.
(6) În cazul în care urmează să se încheie un contract la distanţă prin intermediul telefonului, furnizorul trebuie să confirme oferta utilizatorului final, al cărui angajament începe doar după ce acesta a semnat oferta sau după ce şi-a trimis consimţământul scris. Aceste confirmări trebuie făcute pe un suport durabil.
(7) Furnizorul transmite utilizatorului final confirmarea încheierii contractului, pe un suport durabil, într-un termen rezonabil din momentul încheierii contractului la distanţă şi cel târziu la momentul livrării echipamentului terminal sau înainte de începerea prestării serviciului solicitat. Respectiva confirmare include:
a) toate informaţiile menţionate la art. 53 alin. (1), cu excepţia cazului în care furnizorul a transmis deja informaţiile respective utilizatorului final, pe un suport durabil, înaintea încheierii contractului la distanţă;
b) acolo unde este cazul, confirmarea acordului prealabil expres al utilizatorului final.
(8) În cazul în care utilizatorul final doreşte ca prestarea unor servicii să înceapă în timpul perioadei de retragere prevăzute la art. 56 alin. (2), furnizorul solicită utilizatorului final să facă o cerere expresă în acest sens.
(9) Momentul încheierii contractului la distanţă îl constituie momentul confirmării, pe un suport durabil, de către furnizor a acceptării comenzii transmise de utilizatorul final.
(10) Prezentul articol nu aduce atingere dispoziţiilor privind încheierea prin mijloace electronice a contractelor şi comenzile prin internet, astfel cum sunt stabilite la art. 7 şi 9 din Legea nr. 365/2002, republicată, cu modificările ulterioare."
11.Articolul 56 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 56
(1) Cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 593, utilizatorul final beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanţă sau dintr-un contract în afara spaţiilor comerciale, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere şi fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la art. 591 alin. (3) şi la art. 592.
(2) Fără a aduce atingere art. 57, perioada de retragere menţionată la alin. (1) din prezentul articol expiră în termen de 14 zile de la:
a) data încheierii contractului, în cazul contractelor de prestări servicii;
b) ziua în care utilizatorul final sau o parte terţă alta decât transportatorul şi care este indicată de utilizatorul final intră în posesia fizică a produselor, în cazul contractelor de vânzare, sau:
(i)în cazul în care utilizatorul final comandă printr-o singură comandă produse multiple care vor fi livrate separat, ziua în care utilizatorul final sau o parte terţă, alta decât transportatorul şi care este indicată de utilizatorul final, intră în posesia fizică a ultimului produs;
(ii)în cazul livrării unui produs care constă din mai multe loturi sau piese, ziua în care utilizatorul final sau o parte terţă, alta decât transportatorul şi care este indicată de utilizatorul final, intră în posesia fizică a ultimului produs sau piesă;
(iii)în cazul contractelor pentru livrarea periodică de produse pe o perioadă de timp determinată, ziua în care utilizatorul final sau o parte terţă, alta decât transportatorul şi care este indicată de utilizatorul final, intră în posesia fizică a primului produs;
(3) Părţile contractante îşi îndeplinesc obligaţiile contractuale pe parcursul perioadei de retragere conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă."
12.Articolul 57 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 57
(1) În cazul în care furnizorul nu a transmis utilizatorului final informaţiile privind dreptul de retragere conform art. 53 alin. (1) lit. h), perioada de retragere expiră la 12 luni de la sfârşitul perioadei iniţiale de retragere, astfel cum este stabilită în conformitate cu art. 56 alin. (2).
(2) În cazul în care furnizorul a transmis utilizatorului final informaţiile prevăzute la alin. (1) din prezentul articol în termen de 12 luni de la data menţionată la art. 56 alin. (2), perioada de retragere expiră în 14 zile de la data la care utilizatorul final primeşte informaţiile respective."
13.Articolul 58 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 58
(1) Înainte de expirarea perioadei de retragere, utilizatorul final informează furnizorul cu privire la decizia sa de retragere din contract. În acest scop, utilizatorul final poate utiliza orice declaraţie neechivocă în care îşi exprimă decizia de retragere din contract.
(2) Utilizatorul final şi-a exercitat dreptul de retragere în perioada de retragere menţionată la art. 56 alin. (2) şi la art. 57 în cazul în care comunicarea cu privire la exercitarea dreptului de retragere este transmisă de către utilizatorul final înaintea expirării perioadei respective.
(3) Furnizorul poate, în plus faţă de posibilitatea menţionată la alin. (1), să acorde utilizatorului final opţiunea de a completa şi de a transmite în format electronic, pe site-ul furnizorului, declaraţia neechivocă în care îşi exprimă decizia de retragere din contract. În aceste cazuri, furnizorul comunică utilizatorului final, fără întârziere, pe un suport durabil, confirmarea de primire a declaraţiei de retragere.
(4) Sarcina probei privind exercitarea dreptului de retragere în conformitate cu dispoziţiile din prezentul articol revine utilizatorului final."
14.Articolul 59 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 59
Exercitarea dreptului de retragere pune capăt obligaţiilor părţilor contractuale, după caz:
a) de a executa contractul la distanţă sau contractul în afara spaţiului comercial;
b) de a încheia un contract la distanţă sau în afara spaţiului comercial, în cazul în care utilizatorul final a efectuat o comandă."
15.După articolul 59 se introduc opt noi articole, articolele 591-598, cu următorul cuprins:
"Art. 591
(1) Furnizorul rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea utilizatorului final, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată şi, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a utilizatorul final în conformitate cu art. 58.
(2) Furnizorul rambursează sumele menţionate la alin. (1) utilizând aceleaşi modalităţi de plată ca şi cele folosite de utilizatorul final pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care utilizatorul final a fost de acord cu o altă modalitate de plată şi cu condiţia de a nu cădea în sarcina utilizatorului final plata de comisioane în urma rambursării.
(3) Fără a aduce atingere alin. (1), furnizorul nu este obligat să ramburseze costurile suplimentare în cazul în care utilizatorul final a ales în mod explicit un alt tip de livrare decât livrarea standard oferită de furnizor.
(4) Cu excepţia cazului în care furnizorul s-a oferit să recupereze el însuşi produsele, în cazul contractelor de vânzare, furnizorul poate amâna rambursarea până la data recepţionării produselor care au făcut obiectul vânzării sau până la momentul primirii unei dovezi din partea utilizatorului final conform căreia acesta a trimis produsele către furnizor, luându-se în considerare data cea mai apropiată.
Art. 592
(1) Cu excepţia cazului în care furnizorul s-a oferit să recupereze el însuşi produsele, utilizatorul final returnează produsele sau le înmânează furnizorului sau unei persoane autorizate de furnizor să recepţioneze produsele, fără întârziere nejustificată şi în decurs de cel mult 14 zile de la data la care acesta a comunicat furnizorului decizia sa de retragere din contract în conformitate cu art. 58. Termenul este respectat dacă produsele sunt trimise înapoi de utilizatorul final înainte de expirarea perioadei de 14 zile.
(2) Utilizatorul final suportă doar costurile directe legate de returnarea produselor, cu excepţia cazului în care furnizorul acceptă să suporte acele costuri sau în care furnizorul nu a informat utilizatorul final că aceste costuri trebuie suportate de utilizatorul final. În cazul contractelor în afara spaţiilor comerciale, în cazul cărora produsele au fost livrate la domiciliul utilizatorului final la momentul încheierii contractului, furnizorul preia produsele pe cheltuiala sa, dacă produsele, prin natura lor, nu pot fi returnate în mod normal prin poştă.
(3) Utilizatorul final este responsabil doar în ceea ce priveşte diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor şi funcţionării produselor. Diminuarea valorii produselor nu trebuie să fie descurajantă pentru utilizatorul final în a-şi exercita dreptul de retragere. Indiferent de situaţie, utilizatorul final nu este responsabil pentru diminuarea valorii produselor în cazul în care furnizorul a omis să îl informeze cu privire la dreptul de retragere în conformitate cu art. 53 alin. (1) lit. h).
(4) Furnizorul trebuie să poată face dovada diminuării valorii produselor care rezultă diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor şi funcţionării produselor.
(5) Atunci când utilizatorul final îşi exercită dreptul de retragere după transmiterea cererii în conformitate cu art. 54 alin. (3) sau cu art. 55 alin. (8), utilizatorul final plăteşte furnizorului o sumă proporţională cu ceea ce s-a furnizat până la momentul în care utilizatorul final a informat furnizorul cu privire la exercitarea dreptului de retragere, în raport cu acoperirea totală a contractului. Suma proporţională care trebuie plătită furnizorului de către utilizatorul final este calculată pe baza preţului total convenit în contract. Dacă preţul total este excesiv, suma proporţională este calculată pe baza valorii de piaţă a ceea ce s-a furnizat.
(6) Utilizatorul final nu suportă costurile pentru prestarea serviciilor în cursul perioadei de retragere, în una dintre următoarele situaţii:
a) furnizorul nu a furnizat informaţii în conformitate cu art. 53 alin. (1) lit. h) sau i);
b) utilizatorul final nu a cerut expres ca prestarea să înceapă în timpul perioadei de retragere în conformitate cu art. 54 alin. (3) şi cu art. 55 alin. (8);
(7) Cu excepţia celor prevăzute la art. 591 alin. (3) şi la prezentul articol, exercitarea dreptului de retragere nu atrage răspunderea utilizatorului final.
Art. 593
Sunt exceptate de la dreptul de retragere prevăzut la art. 56-592 în ceea ce priveşte contractele la distanţă şi contractele în afara spaţiilor comerciale contractele de prestări servicii, după prestarea completă a serviciilor, dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al utilizatorului final şi după ce acesta a confirmat că a luat cunoştinţă de faptul că îşi va pierde dreptul la retragere după executarea completă a contractului de către furnizor.
Art. 594
(1) Cu excepţia cazului în care părţile au convenit altfel cu privire la momentul livrării, furnizorul livrează produsele transferând posesia fizică sau controlul asupra produselor către utilizatorul final, fără întârziere nejustificată şi în orice caz în decurs de cel mult 30 de zile de la încheierea contractului.
(2) În cazul în care furnizorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a livra produsele în momentul convenit cu utilizatorul final sau în termenul stabilit la alin. (1), utilizatorul final îi solicită să efectueze livrarea într-un termen suplimentar, corespunzător circumstanţelor. În cazul în care furnizorul nu livrează produsele în termenul suplimentar respectiv, utilizatorul final are dreptul, după caz, la rezoluţiunea sau rezilierea contractului.
(3) Alineatul (2) nu se aplică contractelor de vânzare în cazul în care furnizorul a refuzat să livreze produsele sau în cazul în care livrarea în termenul convenit este esenţială având în vedere toate circumstanţele existente la încheierea contractului sau în cazul în care utilizatorul final informează furnizorul, înainte de încheierea contractului, că livrarea înainte de sau la o dată precizată este esenţială. În aceste cazuri, dacă furnizorul nu livrează produsele în momentul convenit cu utilizatorul final sau în termenul stabilit la alin. (1), utilizatorul final are dreptul, după caz, la rezoluţiunea sau rezilierea contractului.
(4) Prin excepţie de la art. 1.549-1.554 din Codul civil, la rezoluţiunea sau, după caz, la rezilierea contractului, furnizorul rambursează fără întârzieri nejustificate toate sumele plătite în temeiul contractului de către utilizatorul final şi în decurs de cel mult 7 zile de la data la care utilizatorul final a comunicat furnizorului decizia sa de terminare a contractului.
(5) În plus faţă de rezoluţiunea sau rezilierea contractului în conformitate cu alin. (2), utilizatorul final poate recurge la alte căi de atac prevăzute de legislaţia în vigoare.
Art. 595
(1) În cazul în care un furnizor operează o linie telefonică pentru a putea fi contactat prin telefon cu privire la contractul încheiat, utilizatorul final nu este obligat să plătească, la contactarea furnizorului, mai mult decât tariful de bază.
(2) Alineatul (1) nu aduce atingere dreptului furnizorilor de servicii de comunicaţii de a taxa aceste apeluri.
Art. 596
Înainte ca un utilizator final să încheie un contract sau să accepte o ofertă, furnizorul solicită consimţământul explicit din partea utilizatorului final cu privire la orice plată suplimentară faţă de preţul stabilit anterior pentru obligaţia contractuală principală a furnizorului. În cazul în care furnizorul nu a obţinut consimţământul expres al utilizatorului final, însă la dedus utilizând opţiuni incluse în mod automat pe care utilizatorul final trebuie să le respingă pentru a evita plata suplimentară, utilizatorul final poate pretinde rambursarea acestei plăţi.
Art. 597
(1) În cazul furnizării de servicii sau livrării de echipamente terminale fără consimţământul utilizatorului final, acesta este exonerat de efectuarea oricărei contraprestaţii.
(2) Lipsa răspunsului din partea utilizatorului final nu poate fi considerată consimţământ.
(3) În cazul prevăzut la alin. (1), cheltuielile de returnare a echipamentului terminal sunt suportate de către furnizor.
Art. 598
În cazul contractelor în care furnizorul livrează produsele către utilizatorul final, riscul de pierdere sau de deteriorare a produselor este transferat utilizatorului final în momentul în care acesta sau o parte terţă desemnată de acesta, alta decât transportatorul, intră în posesia fizică a produselor. Cu toate acestea, riscul este transferat utilizatorului final în momentul livrării produselor către transportator, dacă transportatorul a fost însărcinat de către utilizatorul final să transporte produsele, iar această opţiune nu a fost oferită de către furnizor, fără a aduce atingere drepturilor utilizatorului final faţă de transportator."
16.La articolul 120, alineatul (1) şi alineatul (2) litera a) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 120
(1) ANCOM are dreptul să solicite persoanelor care furnizează sau au furnizat reţele sau servicii de comunicaţii electronice ori facilităţi asociate informaţiile, inclusiv de natură financiară, necesare în vederea exercitării atribuţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, de legislaţia specială din domeniul comunicaţiilor electronice sau de legislaţia din domeniul protecţiei consumatorilor în cazurile în care competenţa de monitorizare şi verificare a acestor obligaţii aparţine şi ANCOM.
(2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) pot fi solicitate de ANCOM în special în următoarele scopuri:
a) verificarea respectării obligaţiilor prevăzute de dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de legislaţia din domeniul protecţiei consumatorilor în cazurile în care competenţa de monitorizare şi verificare a acestor obligaţii aparţine şi ANCOM sau ale legislaţiei speciale din domeniul comunicaţiilor electronice ori impuse de ANCOM în conformitate cu aceste dispoziţii, precum şi punerea în aplicare şi executarea regulamentelor Uniunii Europene din domeniul comunicaţiilor electronice, în special în ceea ce priveşte monitorizarea pieţei şi verificarea respectării obligaţiilor furnizorilor de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice care decurg din aceste regulamente, în cazurile în care competenţa de monitorizare şi verificare a acestor obligaţii aparţine autorităţii naţionale de reglementare;"
17.La articolul 142, punctele 20-24 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"20. nerespectarea cerinţei de a furniza informaţii într-un mod clar şi inteligibil conform părţii introductive a art. 53 alin. (1);
21. nerespectarea prevederilor art. 53 alin. (1) referitoare la informaţiile precontractuale;
22. nerespectarea prevederilor art. 53 alin. (2) referitoare la includerea informaţiilor precontractuale în cadrul contractului şi la situaţia în care aceste informaţii pot fi modificate;
23. nerespectarea prevederilor art. 53 alin. (3) referitoare la exonerarea utilizatorului final de a suporta costurile suplimentare în situaţia în care furnizorul nu îndeplineşte cerinţele în materie de informare;
24. nerespectarea prevederilor art. 53 alin. (4) referitoare la prezentarea informaţiilor în limba română într-o formă accesibilă, astfel încât acestea să fie înţelese cu uşurinţă de utilizatorul final;"
18.La articolul 142, după punctul 24 se introduc optsprezece noi puncte, punctele 241-2418, cu următorul cuprins:
"241. nerespectarea prevederilor art. 54 alin. (1) referitoare la informaţii;
242. nerespectarea prevederilor art. 54 alin. (2) referitoare la contract;
243. nerespectarea prevederilor art. 54 alin. (3) referitoare la solicitarea cererii de începere a prestării unor servicii;
244. nerespectarea prevederilor art. 55 alin. (1)-(7) referitoare la informaţii;
245. nerespectarea prevederilor art. 55 alin. (8) referitoare la solicitarea de a se face o cerere expresă;
246. nerespectarea prevederilor art. 56 alin. (1)-(2) referitoare la dreptul de retragere;
247. nerespectarea prevederilor art. 56 alin. (3) referitoare la obligaţiile contractuale pe parcursul perioadei de retragere;
248. nerespectarea prevederilor art. 57 referitoare la informaţiile privind dreptul de retragere;
249. nerespectarea prevederilor art. 58 alin. (3) referitoare la confirmarea de primire a declaraţiei de retragere;
2410. nerespectarea prevederilor art. 59 de a pune capăt obligaţiilor părţilor contractuale în cazul exercitării dreptului de retragere;
2411. nerespectarea prevederilor art. 591 alin. (1) şi (2) referitoare la obligaţiile care revin furnizorului în cazul retragerii;
2412. nerespectarea prevederilor art. 591 alin. (4) referitoare la amânarea rambursării;
2413. nerespectarea obligaţiilor impuse de art. 592 în condiţiile în care utilizatorul final şi-a respectat obligaţiile sale;
2414. nerespectarea prevederilor art. 594 referitoare la livrare;
2415. nerespectarea prevederilor art. 595 referitoare la plata tarifului de bază în cazul comunicărilor telefonice;
2416. nerespectarea prevederilor art. 596 referitoare la plăţi suplimentare;
2417. nerespectarea dreptului utilizatorului final privind exonerarea de la efectuarea oricărei contraprestaţii exercitat în condiţiile prevederilor art. 597 referitoare la lipsa consimţământului;
2418. nerespectarea prevederilor art. 598 referitoare la riscul de pierdere sau de deteriorare a produselor."
(5)Prevederile paragrafului 2 din capitolul V secţiunea 1 subsecţiunea 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, astfel cum au fost modificate şi completate de alin. (4) al prezentului articol, se aplică contractelor încheiate după data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.