Art. 65. - Ordonanță de urgență 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
M.Of. 418
Ieşit din vigoare Versiune de la: 10 Martie 2016
Art. 65
În sensul prevederilor art. 64 garantarea integrităţii şi confidenţialităţii datelor recepţionate presupune faptul că dispozitivele electronice, prin caracteristicile tehnice pe care le deţin şi/sau prin procedurile specifice utilizate, permit îndeplinirea în mod cumulativ a cel puţin următoarelor condiţii:
a)momentul exact al primirii ofertelor sau solicitărilor de participare, precum şi, dacă este cazul, a unor planuri/proiecte poate fi determinat cu precizie;
b)înainte de data limită de transmitere a datelor, nici o persoană nu are acces la datele transmise;
c)în cazul în care interdicţia de acces prevăzută la lit. b) a fost încălcată, acest acces neautorizat este clar detectabil;
d)numai persoane autorizate în acest sens au dreptul de a stabili sau modifica data de vizualizare a datelor recepţionate;
e)accesul la datele recepţionate este posibil, în toate etapele procesului, numai printr-o acţiune simultană a cel puţin două persoane/sisteme autorizate şi numai după data de vizualizare stabilită conform prevederilor lit. d);
f)după data de vizualizare a datelor recepţionate, accesul la datele respective rămâne posibil numai pentru persoanele autorizate să vizualizeze datele respective.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (12)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (12)
- Decizie nr. 3345/2015 din 23-nov-2015, Curtea de Apel Oradea, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 587/2015 din 30-apr-2015, Tribunalul Brasov, pretentii (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 1212/2015 din 14-apr-2015, Tribunalul Bihor, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)