Art. 98. - Informaţiile-cheie destinate investitorilor trebuie să prezinte informaţii cu privire la următoarele elemente esenţiale referitoare la O.P.C.V.M.: - Ordonanță de urgență 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital

M.Of. 435

În vigoare
Versiune de la: 25 Iunie 2024
Art. 98
(1)Societăţile de investiţii care se autoadministrează/S.A.I. pentru fiecare O.P.C.V.M. administrat trebuie să întocmească un document scurt care să cuprindă informaţii-cheie destinate investitorilor. Sintagma "informaţii - cheie destinate investitorilor" trebuie să fie menţionată explicit în acest document, în limba oficială sau în una din limbile oficiale ale statului membru gazdă al O.P.C.V.M. ori într-o limbă aprobată de autorităţile competente ale statului membru respectiv.
(2)Informaţiile-cheie destinate investitorilor trebuie să cuprindă informaţii adecvate cu privire la caracteristicile esenţiale ale O.P.C.V.M, care trebuie furnizate investitorilor astfel încât aceştia să fie în măsură să înţeleagă natura şi riscurile O.P.C.V.M. si, prin urmare, să ia decizii de investiţii în cunoştinţă de cauză.
(3)Informaţiile-cheie destinate investitorilor trebuie să prezinte informaţii cu privire la următoarele elemente esenţiale referitoare la O.P.C.V.M.:
a)identificarea O.P.C.V.M.-ului şi a autorităţii competente a O.P.C.V.M.-ului;

b)o scurtă descriere a obiectivelor de investiţii şi a politicii de investiţii;
c)o prezentare a performanţelor anterioare sau, dacă este cazul, previziuni ale rezultatelor;
d)costurile şi cheltuielile aferente; şi
e)profilul de risc/randament al investiţiei, inclusiv recomandări şi avertizări adecvate privind riscurile aferente investiţiilor în O.P.C.V.M.-ul în cauză.
(4)Elementele esenţiale trebuie să poată fi înţelese de către investitor fără a face trimitere la alte documente.
(5)Informaţiile-cheie destinate investitorilor trebuie să indice în mod clar de unde şi cum se obţin informaţii suplimentare cu privire la investiţia propusă, inclusiv, dar nu numai, locul şi modul în care se pot obţine la cerere, gratuit şi în orice moment, prospectul şi rapoartele anuale şi semestriale, precum şi limba în care astfel de informaţii sunt puse la dispoziţia investitorilor.
(51)Informaţiile-cheie destinate investitorilor includ, de asemenea, o declaraţie conţinând informaţiile prevăzute la art. 93 alin. (1)

(6)Informaţiile-cheie destinate investitorilor trebuie redactate în mod concis, într-un limbaj nontehnic. Ele trebuie prezentate într-un format obişnuit, uşor de comparat, astfel încât investitorii de retail să le poată înţelege.
(7)Informaţiile-cheie destinate investitorilor trebuie utilizate fără a fi adaptate sau completate, cu excepţia traducerilor, în toate statele membre în care O.P.C.V.M.-ul a notificat distribuirea titlurilor sale de participare.