Art. 82. - Art. 82 - Ordonanță de urgență 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital

M.Of. 435

În vigoare
Versiune de la: 25 Iunie 2024
Art. 82
(1)Investiţiile unui O.P.C.V.M. se efectuează exclusiv în unul sau mai multe dintre următoarele active:
a)valori mobiliare şi instrumente ale pieţei monetare înscrise sau tranzacţionate pe o piaţă reglementată, astfel cum este definită la art. 125 din Legea nr. 297/2004, din România sau dintr-un stat membru;
a1)valori mobiliare şi instrumente ale pieţei monetare tranzacţionate pe o altă piaţă reglementată într-un stat membru, care funcţionează în mod regulat şi care este recunoscută şi deschisă publicului;

b)valori mobiliare şi instrumente ale pieţei monetare admise la cota oficială a unei burse dintr-o ţară terţă sau negociate pe o altă piaţă reglementată dintr-o ţară terţă, care operează în mod regulat şi este recunoscută şi deschisă publicului, cu condiţia ca alegerea bursei sau a pieţei reglementate să fie aprobată de C.N.V.M. ori să fie prevăzută în regulile fondului sau în actul constitutiv al societăţii de investiţii, aprobate de C.N.V.M.;
c)valori mobiliare nou-emise, cu condiţia ca:
1.condiţiile de emisiune să includă un angajament ferm, conform căruia se va cere admiterea la tranzacţionare pe bursă sau pe o altă piaţă reglementată care operează regulat şi este recunoscută şi deschisă publicului, cu condiţia ca alegerea bursei sau a pieţei reglementate să fie aprobată de C.N.V.M. ori să fie prevăzută în regulile fondului sau în actul constitutiv al societăţii de investiţii, aprobate de C.N.V.M.;
2.această admitere să fie asigurată într-un termen de maximum un an de la emisiune;
d)titluri de participare ale O.P.C.V.M sau F.I.A. cu caracteristicile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) şi b), stabilite sau nu în state membre, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
1.F.I.A. sunt autorizate, conform unei legislaţii care prevede că acestea sunt subiectul unei supravegheri echivalate de către C.N.V.M. cu aceea prevăzută în prezenta ordonanţă de urgenţă, iar între C.N.V.M. şi autoritatea competentă din statul de origine există relaţii de cooperare;
2.nivelul de protecţie a investitorilor în respectivele F.I.A. este echivalent cu acela al investitorilor în O.P.C.V.M. şi, în special, regulile referitoare la segregare, împrumuturi şi vânzări pe poziţia descoperită a valorilor mobiliare şi instrumentelor pieţei monetare sunt similare prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă;
3.activităţile F.I.A. fac obiectul unor rapoarte semestriale şi anuale, care permit o evaluare a activului şi a pasivului, a veniturilor şi a operaţiunilor din perioada de raportare;
4.maximum 10% din activele totale ale celorlalte O.P.C.V.M. şi/sau F.I.A., în care se intenţionează să se investească, pot, potrivit regulilor fondului sau actului constitutiv al societăţii de investiţii, să fie investite în titluri de participare emise de alte O.P.C.V.M. şi F.I.A.;
e)depozite constituite la instituţii de credit, care sunt rambursabile la cerere sau oferă dreptul de retragere, cu o scadenţă care nu depăşeşte 12 luni, cu condiţia ca sediul social al instituţiei de credit să fie situat în România ori într-un stat membru. În situaţia în care acesta se află într-o ţară terţă, instituţia de credit trebuie să fie supusă unor reguli prudenţiale evaluate de către C.N.V.M. ca fiind echivalente acelora emise de către Uniunea Europeană;
f)instrumente financiare derivate, incluzând şi pe cele care implică decontarea finală a unor fonduri băneşti, tranzacţionate pe o piaţă reglementată în sensul lit. a) şi b), şi/sau instrumente financiare derivate, negociate în afara pieţelor reglementate, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
1.activul suport constă în instrumentele prevăzute în prezentul articol, indici financiari, rata dobânzii şi cursul de schimb, în care O.P.C.V.M. poate investi, potrivit obiectivelor sale de investiţii, aşa cum sunt prevăzute în regulile fondului sau în actul constitutiv al societăţii de investiţii;
2.contrapărţile, în cadrul negocierii derulate în afara pieţelor reglementate, sunt entităţi, subiect al supravegherii prudenţiale, care aparţin categoriilor aprobate de C.N.V.M.;
3.instrumentele financiare derivate negociate în afara pieţelor reglementate fac obiectul unei evaluări zilnice şi verificabile şi pot fi, la iniţiativa O.P.C.V.M., vândute, lichidate sau poziţia poate fi închisă, în orice moment, la valoarea lor justă, printr-o tranzacţie de sens contrar;
g)instrumente ale pieţei monetare, altele decât cele tranzacţionate pe o piaţă reglementată, care sunt lichide şi au o valoare care poate fi precis determinată în orice moment, cu condiţia ca emisiunea sau emitentul să fie supuse reglementărilor referitoare la protecţia investitorilor şi a economiilor acestora, cu condiţia ca acestea:
1.să fie emise sau garantate de o autoritate administrativă, centrală, locală sau regională, de o bancă centrală dintr-un stat membru, de Banca Centrală Europeană, de Uniunea Europeană sau de Banca Europeană de Investiţii, de o ţară terţă sau, în situaţia statelor federale, de unul dintre membrii componenţi ai federaţiei sau de un organism public internaţional, din care fac parte unul sau mai multe state membre; sau
2.să fie emise de un organism ale cărui titluri sunt negociate pe pieţele reglementate, menţionate la lit. a) şi b); sau
3.să fie emise sau garantate de o entitate, subiect al supravegherii prudenţiale, potrivit criteriilor definite de legislaţia europeană, sau de o entitate care este subiect al unor reguli prudenţiale şi se conformează acestora, reguli validate de C.N.V.M. ca fiind echivalente cu cele prevăzute de legislaţia europeană; sau
4.să fie emise de alte entităţi care aparţin categoriilor aprobate de C.N.V.M. cu condiţia ca investiţiile în astfel de instrumente să fie subiect al unei protecţii a investitorilor, echivalente cu aceea prevăzută la pct. 1, 2 şi 3, şi ca emitentul să fie o societate ale cărei capital şi rezerve să se ridice la cel puţin echivalentul în lei a 10.000.000 euro, care îşi prezintă şi îşi publică situaţiile financiare anuale, conform legislaţiei europene aplicabile, sau o entitate care, în cadrul unui grup de societăţi care conţine una sau mai multe societăţi listate, are rolul de a finanţa grupul sau este o entitate dedicată finanţării vehiculelor de securitizare care beneficiază de o linie bancară de finanţare.

(2)În înţelesul prevederilor alin. (1) lit. a1), sintagma «piaţă reglementată» include şi sistemul multilateral de tranzacţionare, astfel cum este definit la art. 3 alin. (1) pct. 68 din Legea nr. 126/2018, cu modificările şi completările ulterioare.