Art. 180. - În situaţia în care C.N.V.M. primeşte din partea unei autorităţi competente dintr-un alt stat membru o cerere pentru o verificare la faţa locului sau cu privire la o investigare, în limitele permise de atribuţiile cu care a fost învestită: - Ordonanță de urgență 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital

M.Of. 435

În vigoare
Versiune de la: 25 Iunie 2024
Art. 180
(1)C.N.V.M. poate solicita cooperarea autorităţilor competente ale unui alt stat membru în cadrul unei activităţi de supraveghere sau în scopul unei verificări la faţa locului ori în cadrul unei investigaţii pe teritoriul acestuia din urmă în cadrul competenţelor conferite de prezenta ordonanţă de urgenţă.
(2)În situaţia în care C.N.V.M. primeşte din partea unei autorităţi competente dintr-un alt stat membru o cerere pentru o verificare la faţa locului sau cu privire la o investigare, în limitele permise de atribuţiile cu care a fost învestită:
a)efectuează ea însăşi verificarea sau investigaţia;
b)permite autorităţii solicitante să efectueze verificarea sau investigaţia; sau
c)permite auditorilor sau experţilor să efectueze verificarea ori investigaţia, cu respectarea prevederilor legale.
(3)În situaţia în care C.N.V.M. solicită cooperarea autorităţilor competente ale unui alt stat membru conform prevederilor alin. (1), iar verificarea sau investigaţia se desfăşoară pe teritoriul altui stat membru de către autorităţile competente ale respectivului stat membru, C.N.V.M. poate cere ca membri ai personalului său să însoţească personalul care efectuează verificarea sau investigaţia.
(4)În cazul în care verificarea sau investigaţia se desfăşoară pe teritoriul României de către autoritatea competentă a unui alt stat membru, C.N.V.M. poate solicita ca membri ai personalului său să însoţească personalul care efectuează verificarea sau investigaţia.
(5)C.N.V.M. poate refuza să facă schimb de informaţii potrivit art. 179 alin. (3) sau să dea curs unei solicitări de cooperare în vederea efectuării unei investigaţii ori a unei verificări la faţa locului numai în cazul în care:
a)o astfel de investigaţie, verificare la faţa locului sau schimb de informaţii riscă să afecteze suveranitatea, securitatea ori ordinea publică a României;
b)a fost deja iniţiată o procedură judiciară de autorităţile române privind aceleaşi fapte sau împotriva aceloraşi persoane;
c)a fost deja pronunţată o hotărâre definitivă în România privind aceleaşi fapte sau împotriva aceloraşi persoane.
d)respectarea solicitării de cooperare este de natură să afecteze negativ derularea propriei investigaţii de către A.S.F., propriilor activităţi de control al aplicării legislaţiei sau, după caz, o anchetă penală.

(6)C.N.V.M. notifică autorităţilor competente solicitante orice decizie adoptată în temeiul prevederilor alin. (5), precum şi motivele acesteia.
(7)C.N.V.M. poate notifica ESMA cu privire la situaţiile în care:
a)o cerere de schimb de informaţii a fost respinsă sau nu i s-a dat curs într-un termen rezonabil;
b)o cerere de efectuare a unei investigaţii sau a unei verificări la faţa locului a fost respinsă ori nu i s-a dat curs într-un termen rezonabil; sau
c)o cerere prin care se solicită ca personalul C.N.V.M. să fie autorizat să însoţească personalul autorităţii competente a altui stat membru a fost respinsă sau nu i s-a dat curs într-un termen rezonabil.