Art. 166. - În cazul în care S.A.I. dintr-un alt stat membru doreşte să desfăşoare în România pentru prima dată activităţile pentru care a primit autorizaţie, în temeiul liberei circulaţii a serviciilor, notificarea transmisă C.N.V.M. de către autoritatea competentă din statul membru de origine va fi însoţită de: - Ordonanță de urgență 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital

M.Of. 435

În vigoare
Versiune de la: 25 Iunie 2024
Art. 166
(1)În cazul în care S.A.I. dintr-un alt stat membru doreşte să desfăşoare în România pentru prima dată activităţile pentru care a primit autorizaţie, în temeiul liberei circulaţii a serviciilor, notificarea transmisă C.N.V.M. de către autoritatea competentă din statul membru de origine va fi însoţită de:
a)programul de activitate al S.A.I. care trebuie să indice activităţile şi serviciile menţionate la art. 5 şi 6 avute în vedere a fi desfăşurate în România, o descriere a sistemului de administrare a riscurilor elaborat de S.A.I., precum şi o descriere a procedurilor şi a măsurilor ce vor fi luate potrivit art. 35 alin. (3) şi (4);
b)detalii privind schema de compensare a investitorilor la care S.A.I. este membră şi care va fi destinată protejării investitorilor.
(2)În cazul în care notificarea menţionată la alin. (1) cuprinde intenţia S.A.I. de a desfăşura în România activitatea de administrare a portofoliului colectiv prevăzută la art. 6, notificarea va fi însoţită de un atestat care să certifice că S.A.I. a primit autorizaţie potrivit legislaţiei naţionale a statului de origine al S.A.I. prin care au fost transpuse prevederile Directivei 2009/65/CE, precum şi o descriere a domeniului de aplicare a autorizaţiei S.A.I. şi detalii cu privire la orice restricţii ale tipurilor de O.P.C.V.M.-uri pe care S.A.I. este autorizată să le administreze.
(3)Sub rezerva respectării prevederilor privind înfiinţarea unui O.P.C.V.M. în România şi/sau a celor privind distribuirea titlurilor de participare în România, S.A.I. îşi poate începe activitatea ulterior notificării transmise de către autoritatea competentă din statul membru de origine.
(4)În cazul modificării informaţiilor notificate conform prevederilor alin. (1) lit. a), S.A.I. va comunica în scris respectiva modificare C.N.V.M. şi autorităţii competente din statul membru de origine înainte de efectuarea acesteia.