Art. 125. - Un O.P.C.V.M. de tip feeder definit conform art. 3 alin. (1) pct. 11 poate deţine până la 15% din activele sale sub formă de: - Ordonanță de urgență 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital

M.Of. 435

În vigoare
Versiune de la: 25 Iunie 2024
Art. 125
(1)Un O.P.C.V.M. de tip feeder definit conform art. 3 alin. (1) pct. 11 poate deţine până la 15% din activele sale sub formă de:
a)alte active lichide potrivit art. 83 alin. (2);
b)instrumente financiare derivate care pot fi utilizate doar în scopul acoperirii riscului, potrivit art. 82 lit. f) şi art. 84 alin. (4)- (10);
c)bunuri mobile şi imobile care sunt necesare pentru desfăşurarea directă a activităţii, în cazul în care O.P.C.V.M. de tip feeder este o societate de investiţii.
(2)În scopul respectării cerinţelor prevăzute la art. 84 alin. (6)-(10), O.P.C.V.M.-ul de tip feeder trebuie să calculeze expunerea sa globală aferentă deţinerii de instrumente financiare derivate prin combinarea expunerii sale directe în temeiul alin. (1) lit. b) cu:
a)expunerea reală a O.P.C.V.M.-ului de tip master aferentă deţinerii de instrumente financiare derivate, proporţional cu investiţiile O.P.C.V.M.-ului de tip feeder în O.P.C.V.M.-ul de tip master; sau
b)expunerea maximă potenţială a O.P.C.V.M.-ului de tip master aferentă deţinerii de instrumente financiare derivate prevăzută în regulile fondului sau în actul constitutiv al societăţii de investiţii, proporţional cu investiţiile O.P.C.V.M.-ului de tip feeder în O.P.C.V.M.-ul de tip master.
(3)Se aplică următoarele excepţii în cazul unui O.P.C.V.M. de tip master:
a)dacă un O.P.C.V.M. de tip master are cel puţin două O.P.C.V.M.-uri de tip feeder printre deţinătorii săi de titluri de participare, nu se aplică prevederile art. 2 alin. (1) lit. a), oferindu-se astfel O.P.C.V.M.-ului de tip master posibilitatea de a alege sau nu să atragă capital de la alţi investitori;
b)dacă un O.P.C.V.M. de tip master nu atrage capital într-un stat membru, altul decât statul în care este stabilit, având doar unul sau mai multe O.P.C.V.M.-uri de tip feeder în statul membru respectiv, nu se aplică prevederile cap. V secţiunea 1 subsecţiunea 2 sau secţiunea a 2-a subsecţiunea 2 şi prevederile art. 191 alin. (2).