Art. 123. - Ordonanță de urgență 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital

M.Of. 435

În vigoare
Versiune de la: 25 Iunie 2024
Art. 123
(1)Data la care fuziunea intră în vigoare, precum şi data la care se calculează rata de schimb între titlurile de participare la O.P.C.V.M.-ul absorbit şi titlurile de participare la O.P.C.V.M.-ul absorbant şi, dacă este cazul, data la care se determină valoarea activului net pentru plăţile în numerar sunt prevăzute în proiectul comun de fuziune menţionat la art. 111.
(2)În situaţia în care regulile fondului sau actul constitutiv al O.P.C.V.M. prevăd aprobarea fuziunilor între O.P.C.V.M.-uri de către deţinătorii de titluri de participare, datele prevăzute la alin. (1) sunt stabilite după aprobarea fuziunii de către deţinătorii de titluri de participare la O.P.C.V.M.-ul absorbant sau la O.P.C.V.M.-ul absorbit.
(3)Intrarea în vigoare a fuziunii se face publică prin toate mijloacele adecvate de către O.P.C.V.M.-ul absorbant şi se notifică autorităţilor competente din statele membre de origine ale O.P.C.V.M.-ului absorbant şi O.P.C.V.M.-ului absorbit.