Art. xxviii. - Ordonanță de urgență 31/2024 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
M.Of. 274
În vigoare
Versiune de la: 25 Octombrie 2024 până la: 30 Decembrie 2024
Art. XXVIII
La articolul IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 131/2021 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1201 din 17 decembrie 2021, aprobată cu modificări prin Legea nr. 130/2023, cu modificările ulterioare, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2026 pentru personalul militar, poliţiştii, poliţiştii de penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională ale căror solde de funcţie/salarii de funcţie/salarii de bază nete acordate în luna prestării serviciilor turistice sunt de până la 8.000 lei lunar, inclusiv, se decontează serviciile turistice prestate de orice structură de primire turistică clasificată aflată pe teritoriul României, achiziţionate direct sau prin intermediul unei agenţii de turism licenţiate, în limita a 1.600 lei anual pentru un salariat."