Art. xv. - Art. XV - Ordonanță de urgență 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2
M.Of. 231
În vigoare Versiune de la: 19 Septembrie 2022
Art. XV
(1)Alţi profesionişti, astfel cum sunt reglementaţi de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare, care întrerup activitatea ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada stării de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, beneficiază, din bugetul de stat, în baza declaraţiei pe propria răspundere, de o indemnizaţie lunară de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020 nr. 6/2020.*) OUG 53/2020 - Art. IV
(1)Sumele reprezentând indemnizaţiile prevăzute la art. XI alin. (1) şi la art. XV alin. (1), (11), (2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, nu sunt supuse executării silite prin poprire pe durata acordării lor, indiferent de bugetul din care se suportă.
(2)Măsurile de suspendare prevăzute la alin. (1) încetează la 60 de zile de la data încetării stării de urgenţă.
*) OUG 53/2020 - Art. V
(1)Pentru categoriile de beneficiari prevăzuţi de art. XV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, cu modificările şi completările ulterioare, termenul pentru depunerea documentelor în vederea solicitării indemnizaţiei aferente lunii martie, prevăzut la art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2020 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 şi pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecţie socială, se prelungeşte cu 5 zile lucrătoare, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3)Pentru acordarea indemnizaţiilor aferente lunii aprilie şi lunilor următoare din perioada stării de urgenţă termenul de depunere a solicitărilor este cel prevăzut de art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2020.
*) Potrivit art. XIX alin. (1) din O.U.G. nr. 226/2020: "(1) Indemnizaţiile acordate potrivit art. XV alin. (1), (11), (2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 282/2020, nu constituie venituri din desfăşurarea activităţii, iar pentru acestea se aplică următoarele reguli, după caz:
a)calculul impozitului pe venit şi al contribuţiilor sociale obligatorii se efectuează separat faţă de veniturile realizate din desfăşurarea activităţii;
b)nu se iau în calcul la verificarea încadrării în plafonul prevăzut la art. 69 alin. (9), art. 148 alin. (2) şi art. 170 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
c)prin derogare de la prevederile art. 121, art. 151 şi art. 174 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, nu fac obiectul acordării bonificaţiei stabilite prin legea anuală a bugetului de stat."
(11)De indemnizaţia prevăzută la alin. (1) beneficiază şi avocaţii a căror activitate este redusă ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada stării de urgenţă, dacă în luna pentru care solicită indemnizaţia au realizat încasări cu minimum 25% mai mici decât media lunară pe anul 2019, dar care nu depăşesc câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020. Indemnizaţia se plăteşte în baza declaraţiei pe propria răspundere a avocatului privind îndeplinirea condiţiilor de acordare, pe care o transmite la agenţia pentru plăţi şi inspecţie socială judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal.*) OUG 53/2020 - Art. IV
(1)Sumele reprezentând indemnizaţiile prevăzute la art. XI alin. (1) şi la art. XV alin. (1), (11), (2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, nu sunt supuse executării silite prin poprire pe durata acordării lor, indiferent de bugetul din care se suportă.
(2)Măsurile de suspendare prevăzute la alin. (1) încetează la 60 de zile de la data încetării stării de urgenţă.
*) OUG 53/2020 - Art. V
(2)Pentru categoriile de beneficiari prevăzute la art. XV alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, cu modificările şi completările ulterioare, cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi pentru persoanele prevăzute la art. II pct. 1 din prezenta ordonanţă de urgenţă, prevederile art. II-V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2020 se aplică corespunzător, iar termenul pentru depunerea documentelor în vederea solicitării indemnizaţiei aferente primei luni în care a fost instituită starea de urgenţă este de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3)Pentru acordarea indemnizaţiilor aferente lunii aprilie şi lunilor următoare din perioada stării de urgenţă termenul de depunere a solicitărilor este cel prevăzut de art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2020.
*) Potrivit art. XIX alin. (1) din O.U.G. nr. 226/2020: "(1) Indemnizaţiile acordate potrivit art. XV alin. (1), (11), (2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 282/2020, nu constituie venituri din desfăşurarea activităţii, iar pentru acestea se aplică următoarele reguli, după caz:
a)calculul impozitului pe venit şi al contribuţiilor sociale obligatorii se efectuează separat faţă de veniturile realizate din desfăşurarea activităţii;
b)nu se iau în calcul la verificarea încadrării în plafonul prevăzut la art. 69 alin. (9), art. 148 alin. (2) şi art. 170 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
c)prin derogare de la prevederile art. 121, art. 151 şi art. 174 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, nu fac obiectul acordării bonificaţiei stabilite prin legea anuală a bugetului de stat."
*) Prin Decizia nr. 29/2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. XV alin. (11) raportat la art. XV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare, condiţia "realizării de încasări cu minimum 25% mai mici comparativ cu media lunară pe anul 2019" nu include şi ipoteza nerealizării unor venituri pe anul 2019, ca urmare a dobândirii calităţii de avocat doar începând cu anul 2020, respectiv anterior instituirii stării de urgenţă prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, dar ulterior datei de 1 ianuarie 2020.
(12)Prin sintagma "au realizat încasări" prevăzută la alin. (11), în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, se înţelege că în perioada de referinţă au realizat venituri din exercitarea profesiei, precum şi orice alte venituri dintre cele prevăzute la art. 62 şi 76 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Pe perioada stării de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pentru perioada suspendării temporare a contractului de activitate sportivă, din iniţiativa structurii sportive, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, persoanele prevăzute la art. 671 alin. (1) lit. a)-c) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de o indemnizaţie de 75% din drepturile în bani aferente contraprestaţiei activităţii sportive, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020 nr. 6/2020. Indemnizaţia se suportă din bugetul de stat.*) OUG 53/2020 - Art. IV
(1)Sumele reprezentând indemnizaţiile prevăzute la art. XI alin. (1) şi la art. XV alin. (1), (11), (2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, nu sunt supuse executării silite prin poprire pe durata acordării lor, indiferent de bugetul din care se suportă.
(2)Măsurile de suspendare prevăzute la alin. (1) încetează la 60 de zile de la data încetării stării de urgenţă.
*) Potrivit art. XIX alin. (1) din O.U.G. nr. 226/2020: "(1) Indemnizaţiile acordate potrivit art. XV alin. (1), (11), (2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 282/2020, nu constituie venituri din desfăşurarea activităţii, iar pentru acestea se aplică următoarele reguli, după caz:
a)calculul impozitului pe venit şi al contribuţiilor sociale obligatorii se efectuează separat faţă de veniturile realizate din desfăşurarea activităţii;
b)nu se iau în calcul la verificarea încadrării în plafonul prevăzut la art. 69 alin. (9), art. 148 alin. (2) şi art. 170 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
c)prin derogare de la prevederile art. 121, art. 151 şi art. 174 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, nu fac obiectul acordării bonificaţiei stabilite prin legea anuală a bugetului de stat."
(3)Suplimentar faţă de indemnizaţia prevăzută la alin. (2), structura sportivă şi persoanele prevăzute la art. 671 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, au posibilitatea de a negocia şi stabili de comun acord plata de alte indemnizaţii compensatorii acordate de structura sportivă care să compenseze diminuarea contraprestaţiei financiare.
(4)Persoanele fizice care obţin venituri exclusiv din drepturile de autor şi drepturile conexe, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care întrerup activitatea ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada stării de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, beneficiază din bugetul de stat prin agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti de o indemnizaţie lunară de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020 nr. 6/2020, în baza documentelor solicitate de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.*) OUG 53/2020 - Art. IV
(1)Sumele reprezentând indemnizaţiile prevăzute la art. XI alin. (1) şi la art. XV alin. (1), (11), (2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, nu sunt supuse executării silite prin poprire pe durata acordării lor, indiferent de bugetul din care se suportă.
(2)Măsurile de suspendare prevăzute la alin. (1) încetează la 60 de zile de la data încetării stării de urgenţă.
*) Potrivit art. XIX alin. (1) din O.U.G. nr. 226/2020: "(1) Indemnizaţiile acordate potrivit art. XV alin. (1), (11), (2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 282/2020, nu constituie venituri din desfăşurarea activităţii, iar pentru acestea se aplică următoarele reguli, după caz:
a)calculul impozitului pe venit şi al contribuţiilor sociale obligatorii se efectuează separat faţă de veniturile realizate din desfăşurarea activităţii;
b)nu se iau în calcul la verificarea încadrării în plafonul prevăzut la art. 69 alin. (9), art. 148 alin. (2) şi art. 170 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
c)prin derogare de la prevederile art. 121, art. 151 şi art. 174 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, nu fac obiectul acordării bonificaţiei stabilite prin legea anuală a bugetului de stat."
(5)Pentru indemnizaţia prevăzută la alin. (1), (11), (2) şi (4) se datorează impozit pe venit, contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate, în cotele prevăzute în Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)Pentru indemnizaţiile prevăzute la alin. (1), (11), (2) şi (4), plătite din bugetul de stat, nu se datorează contribuţia asigurătorie pentru muncă reglementată de Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
(7)Calculul obligaţiilor fiscale prevăzute la alin. (5), în cazul indemnizaţiei lunare prevăzută la alin. (1), (11) şi (4), cu excepţia celei de care beneficiază persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005, republicată, cu modificările ulterioare, se efectuează de către persoanele fizice beneficiare prin aplicarea cotelor prevăzute la art. 64 alin. (1), art. 138 lit. a) şi, respectiv, art. 156 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, asupra indemnizaţiei brute încasate de la agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. Pentru calculul impozitului pe venit se aplică regulile prevăzute la art. 78 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
(8)Obligaţiile fiscale menţionate la alin. (7) se declară prin Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice şi se plătesc de către persoanele fizice beneficiare la termenul prevăzut la art. 122 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pentru veniturile realizate în anul în care au fost obţinute indemnizaţiile.
(9)În cazul indemnizaţiei prevăzute la alin. (1) de care beneficiază persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi al celei prevăzute la alin. (2), calculul, reţinerea şi plata impozitului pe venit, a contribuţiei de asigurări sociale şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se realizează de către cooperaţia cu care persoanele au încheiate convenţii individuale, respectiv de structura sportivă, în calitate de plătitori, din indemnizaţia brută încasată de la agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(10)Pentru indemnizaţiile menţionate la alin. (9) se aplică în mod corespunzător prevederile art. XI alin. (6) şi (7).*) O.U.G. 32/2020: "Pentru categoriile de persoane prevăzute la art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările şi completările prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, plata indemnizaţiei se realizează de la bugetul de stat alocat Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, prin Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi structurile sale subordonate. Plata indemnizaţiei prevăzute la art. II alin. (1) se realizează de către agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite, în continuare agenţii teritoriale, beneficiarilor indemnizaţiei prevăzute la art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020. Plata se efectuează în conturile bancare deschise la unităţile bancare de beneficiarii indemnizaţiei prevăzute la art. XV alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020.Pentru a beneficia de indemnizaţia prevăzută la art. XV alin. (1) şi (4), persoanele îndreptăţite depun, prin poşta electronică, la agenţia teritorială, o cerere însoţită de copia actului de identitate şi o declaraţie pe propria răspundere. Pentru persoanele prevăzute la art. XV alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, în vederea acordării sumelor necesare plăţii indemnizaţiei, structurile sportive cu care persoanele au încheiate contracte de activitate sportivă depun, prin poşta electronică, la agenţiile teritoriale în raza cărora îşi au sediul social, o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere, la care se ataşează lista cu participanţii la activitatea sportivă cărora le-a fost suspendată activitatea. Plata indemnizaţiei prevăzute la alin. (2) se realizează către structurile sportive care vor face plata către beneficiarii contractelor de activitate sportivă. Modelul cererii şi al declaraţiei pe propria răspundere prevăzute la alin. (1) şi (2) se stabilesc prin ordin comun al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministerelor de resort, după caz. Cererea şi documentele prevăzute la art. IV se transmit la agenţiile teritoriale până pe data de 10 a lunii curente pentru plata indemnizaţiei din luna anterioară. Plata indemnizaţiei prevăzute la art. II alin. (1) se face în cel mult 10 zile de la depunerea documentelor pentru perioada aferentă stării de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României din luna anterioară."
*) Prin derogare de la prevederile art. 60, 1381 şi 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada stării de urgenţă instituite prin decret emis de Preşedintele României, pentru indemnizaţiile prevăzute la art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare, suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, respectiv din bugetul de stat, nu se acordă facilităţi fiscale. Prevederile aplică indemnizaţiilor acordate din bugetul de asigurări pentru şomaj sau bugetul de stat începând cu luna aprilie 2020.
*) Acordarea indemnizaţiilor prevăzute de art. XV se prelungeşte şi pentru perioada cuprinsă între încetarea stării de urgenţă şi 31 mai 2020, cu posibilitatea continuării după aceasta dată doar în domeniile în care se vor menţine restricţiile.
Indemnizaţiile acordate potrivit alin. (1) nu sunt supuse executării silite prin poprire pe durata acordării lor, indiferent de bugetul din care se suportă.
*) ATENŢIE! Potrivit art. I din O.U.G. nr. 211/2020 "(1) Prevederile art. XI şi XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, se acordă până la 30 iunie 2021, pentru toate domeniile de activitate prevăzute de Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.
Prevederile actelor normative care cuprind dispoziţii ce privesc aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, se aplică în continuare, pe toată perioada prevăzută la alin. (1).
*) Potrivit art. XIX din O.U.G. nr. 226/2020: "(4) Persoanele fizice beneficiare ale indemnizaţiilor acordate potrivit art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, asigurate în sisteme proprii de pensii, care nu au obligaţia asigurării în sistemul public de pensii potrivit legii, datorează contribuţia de asigurări sociale pentru indemnizaţiile respective la sistemul propriu de pensii, în cotele prevăzute de Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
(5)Persoanele fizice beneficiare ale indemnizaţiilor suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj sau din bugetul de stat, după caz, acordate potrivit art. XI şi art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2020 privind instituirea unor măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările ulterioare, precum şi ale indemnizaţiilor acordate potrivit art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 282/2020, nu pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit datorat aferent indemnizaţiilor respective, pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii."
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (7)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (7)
- Ordinul 1340/2020 privind aprobarea modelului cererii şi al declaraţiei pe propria răspundere pentru solicitarea indemnizaţiei prevăzute de art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă
- Ordinul 848/2020 privind aprobarea modelului documentelor prevăzute la art. XV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, în cazul persoanelor care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei
- Ordinul 849/2020 pentru aprobarea modelului de declaraţie pe propria răspundere prevăzută la art. XV alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2