Capitolul x1 - Mecanisme de garantare - Ordonanță de urgență 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură
M.Of. 191
În vigoare Versiune de la: 12 Decembrie 2020
CAPITOLUL X1:Mecanisme de garantare
Art. 291
Prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr, 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, cu modificările şi completările ulterioare, fermierii şi operatorii economici înregistraţi în baza de date a APIA pot utiliza în activitatea agricolă şi cea de comerţ exterior scrisori, garanţii, credite, asigurări/asigurări de garanţie şi altele asemenea, emise de instituţia financiară nebancară şi de societatea de asigurare, în conformitate cu prevederile Regulamentului delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului şi al Consiliului în ceea ce priveşte agenţiile de plăţi şi alte organisme, gestiunea financiară, verificarea şi închiderea conturilor, garanţiile şi utilizarea monedei euro, ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 al Comisiei din 6 august 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte agenţiile de plăţi şi alte organisme, gestiunea financiară, verificarea conturilor, normele referitoare la controale, valorile mobiliare şi transparenţa, ale Legii nr. 93/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 292
Măsurile pentru care se instituie mecanisme de garantare sunt următoarele:
a)schimburi comerciale de produse agricole cu ţări care nu fac parte din Uniunea Europeană, denumite în continuare ţări terţe;
b)promovarea produselor agricole pe piaţa internă şi pe pieţele ţărilor terţe;
c)promovarea vinurilor, în cadrul Programului naţional de sprijin al României în sectorul vitivinicol;
d)programul de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole;
e)finanţarea programelor operaţionale ale organizaţiilor de producători în sectorul fructe şi legume;
f)intervenţia publică reglementată prin Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 şi (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului;
g)depozitarea privată reglementată prin Regulamentul (CE) nr. 1.308/2013;
h)măsurile Programului operaţional pentru pescuit şi ale Autorităţii de management pentru Programul operaţional pentru pescuit.