Art. 28. - Ajutorul solicitat sau plata solicitată de cedent se acordă cesionarului, cu respectarea următoarelor condiţii: - Ordonanță de urgență 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură

M.Of. 191

În vigoare
Versiune de la: 12 Decembrie 2020
Art. 28
(1)Dacă o exploataţie este transferată integral de la un beneficiar la altul după depunerea unei cereri de plată şi înainte să fi fost îndeplinite toate condiţiile de acordare a plăţii, cedentului nu i se acordă niciun ajutor sau sprijin pentru exploataţi a transferată.
(2)Ajutorul solicitat sau plata solicitată de cedent se acordă cesionarului, cu respectarea următoarelor condiţii:
a)în termen de 10 zile calendaristice de la efectuarea transferului de exploataţie, cesionarul notifică APIA asupra transferului şi solicită plata ajutorului şi/sau a sprijinului;
b)cesionarul furnizează toate documentele justificative solicitate de APIA referitoare la transferul de exploataţie;
c)sunt îndeplinite toate condiţiile pentru acordarea ajutorului şi/sau a sprijinului în ceea ce priveşte exploataţia transferată.
(3)După momentul în care cesionarul a informat APIA şi a solicitat plata ajutorului şi/sau a sprijinului potrivit prevederilor alin. (2) lit. a):
a)toate drepturile şi obligaţiile cedentului care decurg din raportul juridic dintre cedent şi APIA generat de cererea unică de plată sunt atribuite cesionarului;
b)toate acţiunile necesare pentru acordarea ajutorului şi/sau a sprijinului şi toate declaraţiile date de cedent înainte de transfer sunt atribuite cesionarului în scopul aplicării normelor relevante ale Uniunii;
c)exploataţia transferată este considerată o exploataţie separată pe durata anului de cerere în cauză.