Art. i. - La articolul 1, alineatele (3) şi (3 1 ) se modifică şi vor avea următorul cuprins: - Ordonanță de urgență 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare

M.Of. 230

În vigoare
Versiune de la: 18 Aprilie 2024
Art. I
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii - IMM INVEST ROMÂNIA, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 27 decembrie 2017, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 209/2018, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 1, alineatele (3) şi (31) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(3) Programul constă în acordarea de garanţii de stat în favoarea fiecărui beneficiar participant în program pentru una dintre următoarele categorii de credite, după cum urmează:
a) unul sau mai multe credite pentru realizarea de investiţii şi/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 80% din valoarea finanţării, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat. Valoarea maximă cumulată a finanţărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul acestei facilităţi este de 10.000.000 lei. Valoarea maximă a creditelor/liniilor de credit pentru finanţarea capitalului de lucru acordate unui beneficiar nu poate depăşi media cheltuielilor aferente capitalului de lucru din ultimii 2 ani fiscali, în limita a 5.000.000 lei. Pentru creditele de investiţii, valoarea maximă a finanţării este de 10.000.000 lei. Pentru IMM-urile care nu au depus situaţii financiare la data solicitării creditului garantat, valoarea maximă a finanţării pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru va fi calculată ca dublul mediei cheltuielilor aferente capitalului de lucru din balanţele lunare,
sau
b) una sau mai multe garanţii pentru credite/linii de credit pentru finanţarea capitalului de lucru, exclusiv dobânzile, comisioanele şi speze bancare aferente creditului garantat de stat în procent de maximum 90% acordat unei microîntreprinderi sau întreprindere mică, în valoare maximă de 500.000 lei pentru microîntreprinderi, respectiv maximum 1.000.000 lei pentru întreprinderile mici. Valoarea maximă a fiecărei finanţări acordate unui beneficiar nu poate depăşi media cheltuielilor aferente capitalului de lucru din ultimii 2 ani fiscali, în limita pragurilor prevăzute anterior. Pentru microîntreprinderi sau întreprinderile mici care nu au depus situaţii financiare la data solicitării creditului garantat, valoarea maximă a finanţării pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru va fi calculată ca dublul mediei cheltuielilor aferente capitalului de lucru din balanţele lunare.
(31) Pentru creditele prevăzute la art. 1 alin. (3) lit. a), Ministerul Finanţelor Publice subvenţionează dobânzile aferente creditelor/liniilor de credit pentru finanţarea capitalului de lucru şi a creditelor pentru investiţii în procent de 100% din bugetul Ministerul Finanţelor Publice - Acţiuni Generale, de la titlul 55 «Alte transferuri», alineatul 55.01.46 «Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat», în cadrul unei scheme de ajutor de stat/de minimis asociate acestui program."
2.La articolul 1, după alineatul (31) se introduc două noi alineate, alineatele (32) şi (33), cu următorul cuprins:
"(32) Pentru creditele prevăzute la art. 1 alin. (3) lit. b), Ministerul Finanţelor Publice subvenţionează dobânzile aferente creditelor/liniilor de credit pentru finanţarea capitalului de lucru şi a creditelor pentru investiţii în procent de 100% din bugetul Ministerul Finanţelor Publice - Acţiuni Generale, de la titlul 55 «Alte transferuri», alineatul 55.01.46 «Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat», în cadrul unei scheme de ajutor de stat/de minimis asociate acestui program.
(33) Perioada de subvenţionare a dobânzii este de la momentul acordării creditelor/liniilor de credit contractate după intrarea în vigoare a prezente ordonanţe de urgenţă şi poate dura până la 31 martie 2021. Subvenţionarea dobânzii se aprobă anual printr-un act normativ cu putere de lege pentru primul an şi pentru următorii 2 ani doar în condiţiile în care creşterea economică estimată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză pentru această perioadă se situează sub nivelul celei înregistrate în anul 2020. Subvenţionarea dobânzii se realizează în condiţiile respectării prevederilor legislaţiei din domeniul ajutorului de stat în vigoare."
3.La articolul 2, litera b) se abrogă.
4.La articolul 2, literele k) şi l) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"k) comisionul de administrare - sumă cuvenită FNGCIMM pentru remunerarea activităţii de analiză, acordare, monitorizare şi administrare a garanţiilor, al cărei nivel se stabileşte anual prin actul normativ cu putere de lege de aprobare a schemei de ajutor de stat/de minimis pentru întreaga perioadă de derulare a schemelor de ajutor de stat/de minimis şi se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Finanţelor Publice - Acţiuni Generale în cadrul schemei de ajutor de stat/de minimis asociate acestui program. După încetarea schemei de ajutor de stat/de minimis, comisionul de administrare se datorează FNGCIMM de către beneficiarul programului;
l) procentul de garantare - partea din credit care este acoperită de garanţia de stat din valoarea creditului acordat beneficiarilor eligibili, exprimată în valoare procentuală; procentul de garantare este de maximum 80%, cu excepţia creditelor acordate microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici în valoare de până la 500.000 lei, respectiv 1.000.000 lei, pentru care procentul de garantare este de maximum 90%;"
5.La articolul 3 alineatul (1), litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"h) nu înregistrează obligaţii fiscale restante şi alte creanţe bugetare administrate de organul fiscal central, definit potrivit art. 1 pct. 31 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care înregistrează astfel de obligaţii restante, beneficiarul se obligă să le achite din creditul/linia de credit pentru capitalul de lucru acordată în cadrul programului."
6.Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 5
(1) Mecanismul de acordare a garanţiilor prevăzute la art. 1 alin. (3) lit. a) se derulează cu respectarea pct. 3.5 din Comunicarea Comisiei cu privire la aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratatul CE privind ajutoarele de stat sub formă de garanţii 2008/C 155/02, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 155 din 20 iunie 2008.
(2) Garanţiile pentru creditele prevăzute la art. 1 alin. (3) lit. b) se acordă cu respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat.
(3) Schema de ajutor de stat/de minimis prevăzută la art. 1 alin. (31) şi (32) se implementează de către Ministerul Finanţelor Publice în calitate de furnizor şi administrator al acestei scheme, prin intermediul FNGCIMM, în conformitate cu atribuţiile ce îi revin prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi în conformitate cu legislaţia în materie de ajutor de stat."
7.La articolul 6, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Durata maximă a finanţărilor este de 120 de luni în cazul creditelor pentru investiţii şi de 36 de luni în cazul creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru. Creditele/liniile de credit pentru capitalul de lucru pot fi prelungite cu maximum 36 de luni, urmând ca, în ultimul an de prelungire, să fie rambursate în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă."
8.Articolul 7 se abrogă.