Art. 43. - Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) următoarele operaţiuni: - Ordonanță de urgență 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investitii financiare si pietele reglementate

M.Of. 238

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2004
Art. 43
(1)Orice operaţiune de vânzare, cumpărare, schimb, precum şi orice altă operaţiune translativă de proprietate, orice conversie sau exercitare a unui drept având ca obiect valori mobiliare sau alte instrumente financiare create în legătură cu valorile mobiliare emise de o societate deţinută public se vor desfăşura doar pe pieţe reglementate şi prin intermediul societăţilor de servicii de investiţii financiare sau al altor intermediari autorizaţi de C.N.V.M.
(2)Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) următoarele operaţiuni:
a)transferurile cu caracter oneros, tranzacţii directe, care întrunesc cumulativ următoarele condiţii:
1.părţile sunt soţi sau rude ori afini, până la gradul al treilea inclusiv, sau persoane juridice controlate de astfel de persoane, cu condiţia ca activitatea respectivelor persoane juridice să nu facă obiectul reglementărilor prezentei ordonanţe de urgenţă;
2.nici una dintre părţile implicate într-o tranzacţie directă nu este sau, ca rezultat al unei astfel de tranzacţii, nu devine acţionar semnificativ;
3.volumul cumulat al acestor tranzacţii, între aceleaşi părţi, să nu depăşească, într-o perioadă de 12 luni, 1% din totalul valorilor mobiliare sau al instrumentelor financiare de acelaşi tip şi de aceeaşi clasă, puse în circulaţie de emitentul respectiv;
4.sunt notificate C.N.V.M. şi pieţei de tranzacţionare în termen de 3 zile lucrătoare;
b)transferurile de proprietate efectuate ca urmare a cesionării de acţiuni ale emitentului de către acesta către personal şi conducere;
c)transferurile efectuate ca efect al fuziunilor, divizărilor şi lichidărilor;
d)transferurile efectuate ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile şi/sau în temeiul unui titlu executoriu;
e)transferurile efectuate ca efect al succesiunilor şi al ieşirii din indiviziune;
f)operaţiunile prevăzute la art. 135 alin. (2);
g)alte transmisiuni de drepturi, potrivit legii speciale sau potrivit reglementărilor în vigoare, inclusiv celor referitoare la împrumutul de acţiuni, instrumentele financiare derivate şi contractele de report.