Art. 35. - Ordonanță de urgență 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investitii financiare si pietele reglementate

M.Of. 238

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2004
Art. 35
În cazul retragerii de către C.N.V.M. a autorizaţiei unei pieţe reglementate, începând cu data precizată în decizie nu vor mai putea fi efectuate operaţiuni cu instrumente financiare pe acea piaţă, iar ordinele de negociere înregistrate de intermediari şi încă neexecutate până la acea dată devin caduce, dând loc la restituirea depozitelor de titluri şi sume, respectiv a comisioanelor încasate; operaţiunile încheiate până la această dată urmează să fie finalizate la scadenţele lor, intermediarii fiind ţinuţi conform contractelor încheiate cu clienţii acestora.