Art. 162. - Ordonanță de urgență 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investitii financiare si pietele reglementate

M.Of. 238

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2004
Art. 162
(1)Operaţiunile de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare, de înregistrare a transferului proprietăţii asupra valorilor mobiliare, a instrumentelor financiare, de plăţi şi compensări, precum şi orice operaţiuni conexe acestora trebuie efectuate de persoane juridice autorizate, altele decât societăţile de servicii de investiţii financiare.
(2)Persoanele juridice specializate în efectuarea operaţiunilor prevăzute la alin. (1) se înfiinţează cu autorizarea prealabilă a C.N.V.M. după examinarea actului constitutiv şi a regulamentelor lor interne. Orice modificări aduse documentelor constitutive sau reglementărilor interne trebuie avizate de C.N.V.M.
(3)Activităţile de compensare şi decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare şi de depozitare şi registru ale instrumentelor financiare se stabilesc şi se realizează în conformitate cu regulamentele şi instrucţiunile C.N.V.M. şi sub supravegherea acesteia.