Art. 145. - Fondul va avea următoarele resurse financiare: - Ordonanță de urgență 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investitii financiare si pietele reglementate

M.Of. 238

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2004
Art. 145
(1)Fondul va avea următoarele resurse financiare:
a)contribuţia vărsată de societăţile de servicii de investiţii financiare cu ocazia autorizării;
b)contribuţia anuală plătită de societăţile de servicii de investiţii financiare;
c)venituri din investirea resurselor sale;
d)venituri din realizarea creanţelor sale;
e)împrumuturi pe termen scurt care să acopere în exclusivitate nevoi curente de trezorerie;
f)alte venituri stabilite prin regulament de către C.N.V.M.
(2)Resursele financiare prevăzute la alin. (1), mai puţin cele prevăzute la lit. c), vor fi utilizate pentru compensarea investitorilor. Resursele financiare prevăzute la alin. (1) lit. c) vor fi destinate cheltuielilor curente ale Fondului.
(3)Fondul va fi scutit de plata oricăror impozite şi taxe, inclusiv a taxei de timbru.
*) Se abroga prevederile referitoare la impozitul pe profit din alineatul (3).