Art. 109. - Ordonanță de urgență 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investitii financiare si pietele reglementate

M.Of. 238

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2004
Art. 109
(1)Accesul acţionarilor înscrişi în registrul acţionarilor la data de referinţă, în locul în care se desfăşoară adunarea generală a acţionarilor, este permis prin simpla probă a identităţii acestora, făcută, în cazul acţionarilor persoane fizice, cu actul de identitate sau, în cazul persoanelor juridice şi al acţionarilor persoane fizice reprezentate, cu împuternicirea dată persoanei fizice care le reprezintă.
(2)Reprezentarea acţionarilor în adunarea generală a acţionarilor se va putea face şi prin alte persoane decât acţionari, cu excepţia administratorilor, pe bază de procură specială autentificată.
(3)Hotărârile adoptate cu împiedicarea dovedită a accesului unuia sau mai multor acţionari ori a reprezentanţilor acestora în adunarea generală a acţionarilor pot fi atacate în instanţă în condiţiile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare.