Art. 106. - Ordonanță de urgență 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investitii financiare si pietele reglementate

M.Of. 238

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2004
Art. 106
(1)Acţionarii care deţin individual sau împreună cu alţii cel puţin 5% din acţiunile emise de societăţile deţinute public pot solicita trimestrial auditorilor financiari sau cenzorilor societăţii rapoarte cu privire la operaţiuni din gestiunea acesteia.
(2)în urma solicitării prevăzute la alin. (1) administratorii împreună cu persoanele însărcinate cu supravegherea gestiunii, respectiv cu cenzorii şi cu auditorii financiari, după caz, sunt obligaţi să analizeze operaţiunile reclamate şi să întocmească, în termen de 15 zile de la data primirii solicitării, un raport pe care îl vor transmite spre publicare în Buletinul C.N.V.M. Acest raport nu va conţine informaţii înregistrate ca fiind confidenţiale.
(3)Dacă persoanele prevăzute la alin. (2) nu dau curs solicitării în termenul prevăzut sau dacă raportul publicat nu cuprinde, cu rea-credinţă, informaţii relevante, acţionarii prevăzuţi la alin. (1) se vor putea adresa instanţei de judecată competente, în vederea numirii unui expert pentru analizarea operaţiunilor respective, urmând ca toate concluziile raportului de expertiză să fie publicate în Buletinul C.N.V.M. Până la publicarea concluziilor raportului de expertiză persoanele prevăzute la alin. (2) vor putea fi obligate, în solidar cu societatea, la plata unor daune pentru fiecare zi de întârziere în publicarea raportului.