Art. ii. - La articolul 26, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: - Ordonanță de urgență 230/2008 pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat şi al celor de serviciu

M.Of. 4

În vigoare
Versiune de la: 15 Ianuarie 2009 până la: 15 Ianuarie 2009
Art. II
Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 14 octombrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 26, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Persoanele prevăzute la alin. (1), cu excepţia celor aflate în situaţiile prevăzute la art. 59 alin. (1) lit. g), pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective."
2.La articolul 59 alineatul (1), după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
"g) pensionarul realizează venituri din exercitarea unei funcţii remunerate în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială."
3.La articolul 59, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Persoana care beneficiază de pensie de serviciu şi optează pentru exercitarea unei funcţii remunerate în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială, restituie instituţiei publice din cadrul căreia s-a pensionat, în termen de până la 30 de zile de la data încadrării, ajutorul primit conform art. 31 alin. (1), (2) şi (21) din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cu modificările şi completările ulterioare, sau plata compensatorie prevăzută la art. 7 teza a 2-a din Ordonanţa Guvernului nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 37/2001, cu modificările ulterioare, precum şi cele prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/1999 privind unele măsuri de protecţie socială a cadrelor militare şi a salariaţilor civili, care se vor aplica în perioada restructurării aparatului central, comandamentelor de armă, inspectoratelor generale, marilor unităţi, unităţilor şi a formaţiunilor din compunerea Ministerului de Interne, aprobată prin Legea nr. 267/2001, după caz."