Art. i. - La articolul 92 alineatul (1), după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins: - Ordonanță de urgență 230/2008 pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat şi al celor de serviciu

M.Of. 4

În vigoare
Versiune de la: 15 Ianuarie 2009 până la: 15 Ianuarie 2009
Art. I
Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 92 alineatul (1), după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
"g) beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă realizează venituri din exercitarea unei funcţii remunerate în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială."
2.Articolul 94 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 94
(1) Pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective:
a) copiii urmaşi, orfani de ambii părinţi, pe perioada şcolarizării, până la vârstele prevăzute la art. 66 lit. a) şi b);
b) nevăzătorii;
c) pensionarii de invaliditate de gradul III.
(2) Beneficiarii pensiei de urmaş pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, dacă veniturile brute lunare realizate nu depăşesc o pătrime din salariul mediu brut lunar pe economie, stabilit conform art. 5 alin. (3).
(3) Pensionarii pentru limită de vârstă pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective, cu excepţia celor obţinute din exercitarea unor funcţii remunerate în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială. în perioada încadrării pe funcţii remunerate în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială, plata pensiei pentru limită de vârstă se suspendă."