Art. 241. - Art. 24 1 - Ordonanță de urgență 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă
M.Of. 361
În vigoare Versiune de la: 25 Octombrie 2025
Art. 241
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
a)coordonarea, în sistem integrat, a acţiunilor de gestionare a situaţiilor de urgenţă;
b)informarea operativă a ministrului afacerilor interne, a prim-ministrului României şi a preşedintelui României, după caz, asupra stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă sau a producerii situaţiilor de urgenţă;
c)monitorizarea, controlul operaţional şi inspecţia activităţii structurilor aflate în coordonare sau coordonare operaţională;
d)coordonarea activităţilor, la nivel naţional, în domeniul rezilienţei comunităţilor;
e)integrarea acţiunilor de prevenire, pregătire şi răspuns în situaţii de urgenţă;
f)implementarea proiectelor cu finanţare externă în domeniul situaţiilor de urgenţă, protecţiei civile şi al cooperării civil-militare;
g)implementarea managementului calităţii în sistemul naţional de urgenţă;
h)coordonarea metodologică şi evaluarea activităţii de formare profesională şi de educaţie continuă în domeniul asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii;
i)colaborarea cu instituţiile abilitate în asigurarea coordonării metodologice şi evaluării activităţilor de formare profesională şi de educaţie continuă în domeniul intervenţiilor de salvare montană şi în mediul subteran speologic;
j)coordonarea activităţilor de acordare, solicitare şi/sau primire a asistenţei/sprijinului internaţional în cazul situaţiilor de urgenţă de amploare;
k)elaborarea şi supunerea spre aprobarea organismelor competente a strategiei naţionale de dezvoltare a Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă;
l)coordonarea activităţii metodologice de formare în unităţile de învăţământ din cadrul structurilor aflate în coordonare;
m)comunicarea publică în domeniul situaţiilor de urgenţă şi al dezastrelor, sub coordonarea ministrului afacerilor interne, potrivit domeniilor de competenţă ale structurilor aflate în coordonare sau coordonare operaţională.