Art. 11. - Ordonanță de urgență 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă
M.Of. 361
În vigoare Versiune de la: 25 Octombrie 2025
Art. 11
(21)În cadrul comitetului judeţean, inspectorul-şef al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean este vicepreşedintele cu atribuţii de coordonare unitară a tuturor componentelor cu responsabilităţi în realizarea intervenţiei.
(1)La nivelul judeţelor se constituie, sub conducerea prefecţilor, comitete judeţene pentru situaţii de urgenţă, denumite în continuare comitete judeţene.
(2)Din comitetul judeţean fac parte preşedintele consiliului judeţean, şefi de servicii deconcentrate, descentralizate şi de gospodărie comunală şi alţi manageri ai unor instituţii şi societăţi comerciale de interes judeţean care îndeplinesc funcţii de sprijin în gestionarea situaţiilor de urgenţă, precum şi manageri ai agenţilor economici care, prin specificul activităţii, constituie factori de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă.
(21)În cadrul comitetului judeţean, inspectorul-şef al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean este vicepreşedintele cu atribuţii de coordonare unitară a tuturor componentelor cu responsabilităţi în realizarea intervenţiei.(3)Organizarea, atribuţiile şi funcţionarea comitetelor judeţene se stabilesc prin ordine ale prefecţilor.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (30)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (30)
- Decizie nr. 130/2022 din 26-ian-2022, Curtea de Apel Bucuresti, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 31/2022 din 20-ian-2022, Tribunalul Suceava, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. 905/2021 din 09-dec-2021, Curtea de Apel Suceava, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)