Art. 12. - Ordonanță de urgență 204/2020 privind stabilirea unor măsuri de aplicare a Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, în materie de reglementare a dreptului de intrare şi şedere pe teritoriul României

M.Of. 1132

În vigoare
Versiune de la: 22 Martie 2024
Art. 12
(1)Beneficiarilor art. 50 TUE care au obţinut până la data de 31 decembrie 2020 dreptul de rezidenţă permanentă pe teritoriul României în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, li se recunoaşte în continuare acest drept, dacă solicită eliberarea permisului de şedere permanentă până la data de 31 decembrie 2021 inclusiv, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 7 alin. (3) lit. a)-c).
(2)Cererea de eliberare a permisului de şedere permanentă va fi însoţită de documentul de trecere a frontierei de stat, în original şi în copie, certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeaşi valoare juridică, eliberat de autorităţile din statul de domiciliu sau de reşedinţă, precum şi de dovada deţinerii legale a spaţiului de locuit la adresa la care declară că are reşedinţa pe teritoriul României.