Secţiunea 4 - Expulzarea - Ordonanță de urgență 194/2002 privind regimul străinilor în România*) - Republicare

M.Of. 421

În vigoare
Versiune de la: 10 Iulie 2025
SECŢIUNEA 4:Expulzarea
Art. 99: Efectuarea expulzării
(1)Expulzarea se efectuează de către Inspectoratul General pentru Imigrări prin îndepărtarea sub escortă a străinului. Prevederile art. 90-93 şi 98 se aplică în mod corespunzător.
(2)Dreptul de şedere al străinului încetează de drept la data începerii executării pedepsei accesorii, respectiv complementare, aplicată potrivit prevederilor art. 65 alin. (2) sau ale art. 66 alin. (1) lit. c) din Codul penal.
(3)Străinii care fac obiectul prezentului articol sunt amprentaţi şi fotografiaţi în condiţiile şi pentru scopurile prevăzute de Regulamentul (UE) 2018/1.860 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de Regulamentul (UE) 2018/1.861 al Parlamentului European şi al Consiliului.

Art. 100: Suspendarea expulzării
(1)Expulzarea se suspendă în perioada în care Inspectoratul General pentru Imigrări constată incidenţa următoarelor situaţii:
a)străinul poate fi îndepărtat sub escortă numai către un stat faţă de care există temeri justificate că viaţa îi este pusă în pericol ori că va fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante;
b)starea de sănătate a străinului face imposibilă realizarea îndepărtării sub escortă;
c)străinul se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 15 alin. (1).
(2)Îndepărtarea sub escortă îşi reia cursul de la data la care Inspectoratul General pentru Imigrări constată încetarea situaţiilor prevăzute la alin. (1).
(3)Inspectoratul General pentru Imigrări informează în scris străinul şi instanţa de judecată competentă cu privire la constatarea incidenţei sau încetării situaţiilor prevăzute la alin. (1).
(4)Contestaţia la executare formulată potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, prin care se invocă existenţa unor motive întemeiate de a crede că viaţa persoanei expulzate, ca urmare a punerii în executare a pedepsei complementare prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. c) din Codul penal, este pusă în pericol ori că persoana va fi supusă la tortură sau alte tratamente inumane ori degradante în statul în care urmează a fi expulzată, atrage suspendarea de drept a procedurii de expulzare de la data introducerii cererii până la pronunţarea unei soluţii definitive. Instanţa sesizată înştiinţează de îndată Inspectoratul General pentru Imigrări cu privire la introducerea contestaţiei la executare.
(5)Suspendarea expulzării în condiţiile alin. (1) şi (4) nu produce efecte asupra măsurii de luare în custodie publică.