Art. 90. - Art. 90: Procedura îndepărtării sub escortă - Ordonanță de urgență 194/2002 privind regimul străinilor în România*) - Republicare
M.Of. 421
În vigoare Versiune de la: 10 Iulie 2025
Art. 90: Procedura îndepărtării sub escortă
(1)Îndepărtarea sub escortă a străinilor care posedă documente de trecere a frontierei de stat valabile şi mijloace financiare se realizează în termen de 24 de ore de la depistarea acestora, dacă nu este necesară efectuarea altor formalităţi.
(2)În cazul în care există indicii temeinice că îndepărtarea sub escortă nu poate fi realizată în termenul prevăzut la alin. (1), Inspectoratul General pentru Imigrări analizează situaţia străinului şi aplică dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă privind tolerarea rămânerii pe teritoriul României sau privind custodia publică, după caz.
(3)Străinii care nu posedă documente de trecere a frontierei de stat vor fi prezentaţi misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare acreditate în România ale statelor ai căror cetăţeni sunt, pentru eliberarea documentelor.
(4)Procedurile aplicabile în cazul necooperării unor reprezentanţe diplomatice în legătură cu eliberarea de documente de călătorie pentru îndepărtarea sub escortă a străinilor de pe teritoriul României se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe şi al ministrului afacerilor interne.
(5)Pentru străinii proveniţi din state care nu au misiuni diplomatice sau oficii consulare în România se solicită documente de trecere a frontierei de stat din ţara de origine prin Departamentul Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
(6)În situaţia în care documentele de trecere a frontierei de stat nu au putut fi obţinute în condiţiile alin. (3) sau (5), Inspectoratul General pentru Imigrări eliberează titluri de călătorie pentru străini, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
(7)Pe timpul îndepărtării sub escortă se poate utiliza forţa numai în cazurile în care aceasta este necesară pentru protejarea vieţii sau integrităţii fizice a personalului din escortă, a străinului ori a altor persoane, pentru împiedicarea producerii de pagube materiale sau pentru îndeplinirea obiectivului îndepărtării sub escortă. Măsurile se aplică cu respectarea demnităţii străinului, gradual şi proporţional cu starea de pericol ce trebuie înlăturată.
(8)La îndepărtarea sub escortă pe cale aeriană sunt respectate prevederile Orientărilor comune privind dispoziţiile de siguranţă care urmează să fie luate pentru operaţiunile comune de expulzare pe cale aeriană, cuprinse în anexa la Decizia 2004/573/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind organizarea de zboruri comune pentru expulzarea de pe teritoriul a două sau mai multe state membre a resortisanţilor ţărilor terţe care fac obiectul măsurilor individuale de expulzare.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (1003)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (1003)
- Sentinta nr. RJ 984922eg5/2025 din 12-mai-2025, Curtea de Apel Timisoara, litigiu privind regimul strainilor (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ 395g2674d/2025 din 09-mai-2025, Curtea de Apel Timisoara, litigiu privind regimul strainilor (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ 39d443eed/2023 din 10-apr-2023, Curtea de Apel Galati, litigiu privind regimul strainilor (Contencios administrativ si fiscal)