Art. 581. - Art. 58 1 : Dreptul de şedere temporară în scop de studii în cadrul unei mobilităţi - Ordonanță de urgență 194/2002 privind regimul străinilor în România*) - Republicare

M.Of. 421

În vigoare
Versiune de la: 10 Iulie 2025
Art. 581: Dreptul de şedere temporară în scop de studii în cadrul unei mobilităţi
(1)Străinul, titular al unui permis de şedere în scop de studii sau al unei vize de lungă şedere în scop de studii, valabile, eliberate de un alt stat membru al Uniunii Europene, poate intra şi rămâne pe teritoriul României pentru o perioadă de până la 360 de zile, denumită în continuare mobilitatea studentului, fără obligativitatea obţinerii unei vize, dacă:
a)participă la cursurile unei instituţii de învăţământ superior în cadrul unor programe ale Uniunii Europene sau multilaterale care cuprind măsuri de mobilitate sau al unui acord între două sau mai multe instituţii de învăţământ superior;
b)a fost transmisă o notificare de către instituţia de învăţământ superior la formaţiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări pe a cărei rază străinul urmează să îşi desfăşoare activitatea.
(2)Notificarea prevăzută la alin. (1) lit. b) se transmite cu cel puţin 30 de zile înaintea începerii cursurilor şi cuprinde în mod obligatoriu cel puţin următoarele documente:
a)copia documentului de trecere a frontierei, valabil;
b)copia permisului de şedere sau a vizei de lungă şedere eliberate de primul stat membru;
c)dovada că studiile sunt desfăşurate în cadrul unui program al Uniunii Europene sau multilateral care cuprinde măsuri de mobilitate sau în baza unui acord între două sau mai multe instituţii de învăţământ superior;
d)scrisoarea de acceptare la studii eliberată de instituţia de învăţământ superior acreditată;
e)dovada duratei şi a datelor planificate pentru participarea la studii în cazul în care acestea nu sunt specificate în dovada de acceptare la studii;
f)dovada că studentul deţine asigurare de sănătate pentru toate riscurile împotriva cărora sunt în mod normal asiguraţi cetăţenii români;
g)dovada că pe perioada şederii în România studentul deţine mijloace de întreţinere în cuantum de cel puţin salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, pentru o perioadă de cel puţin 6 luni;
h)adresa la care studentul va locui pe teritoriul României.
(3)În termen de maximum 30 de zile de la transmiterea notificării, formaţiunea teritorială competentă a Inspectoratului General pentru Imigrări poate formula obiecţii cu privire la mobilitatea studentului, atunci când:
a)străinul se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 77 alin. (3) lit. b) şi c) sau art. 81 alin. (2) lit. a)-d) şi f);
b)notificarea nu conţine documentele prevăzute la alin. (2);
c)valabilitatea documentelor prevăzute la alin. (2) a expirat;
d)notificarea nu a fost transmisă în termenul prevăzut la alin. (2).
(4)Obiecţiile la mobilitatea studentului se comunică în scris, în termen de până la 5 zile de la data formulării acestora, autorităţilor competente ale primului stat membru şi instituţiei de învăţământ superior care a transmis notificarea şi au drept consecinţă interzicerea participării la cursurile instituţiei de învăţământ superior pe teritoriul României.