Art. 34. - Art. 34: Condiţii de acordare a vizei de tranzit aeroportuar - Ordonanță de urgență 194/2002 privind regimul străinilor în România*) - Republicare
M.Of. 421
În vigoare Versiune de la: 10 Iulie 2025
Art. 34: Condiţii de acordare a vizei de tranzit aeroportuar
(1)Viza de tranzit aeroportuar se acordă, în situaţiile prevăzute la art. 3 din Codul de vize, de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, cu aprobarea prealabilă a Departamentului consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în condiţiile existenţei vizei unui stat terţ care permite străinilor continuarea călătoriei. Această viză se poate acorda în condiţiile prezentării biletului de avion valabil până la destinaţie şi permite străinilor rămânerea în zona aeroportuară cel mult 5 zile.
*) De la data aplicării în totalitate de către România a dispoziţiilor acquis-ului Schengen, în temeiul deciziei Consiliului emise în acest sens, la articolul 34, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"- Art. 34
(1)Viza de tranzit aeroportuar se acordă de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, cu aprobarea prealabilă a Departamentului Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în condiţiile stabilite de Codul de vize."
(2)Acest tip de viză nu este necesar în cazurile prevăzute la art. 3 alin. (5) din Codul de vize.

(2)Acest tip de viză nu este necesar în cazurile prevăzute la art. 3 alin. (5) din Codul de vize.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (9)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (9)
- Decizie nr. RJ g8g3d32d7/2023 din 14-mar-2023, Curtea de Apel Constanta, contestatie act administrativ fiscal (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 290/2019 din 21-iun-2019, Curtea de Apel Bucuresti, litigiu privind regimul strainilor (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. 907/2019 din 30-mai-2019, Tribunalul Cluj, anulare proces verbal de contraventie (Contencios administrativ si fiscal)