Art. 12. - Art. 12: Condiţii cu privire la găzduirea străinilor - Ordonanță de urgență 194/2002 privind regimul străinilor în România*) - Republicare

M.Of. 421

În vigoare
Versiune de la: 10 Iulie 2025
Art. 12: Condiţii cu privire la găzduirea străinilor
(1)Străinul intrat legal pe teritoriul României, precum şi persoana care îl găzduieşte au obligaţia să anunţe despre aceasta organul de poliţie competent teritorial, în termen de 3 zile de la data intrării şi, respectiv, a găzduirii.

(2)În situaţia cazării în hoteluri sau în alte amenajări turistice, străinul va îndeplini formalităţile de luare în evidenţă la administraţia locului respectiv care, în termen de 24 de ore, va comunica datele necesare organului de poliţie competent teritorial.
(3)Datele prevăzute la alin. (2) se prezintă şi poliţiştilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări şi celor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, la solicitarea acestora.

(4)Obligaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) pot fi îndeplinite şi prin anunţarea Inspectoratului General pentru Imigrări cu privire la sosirea pe teritoriul României ori cu privire la găzduirea străinului, după caz, respectiv prin comunicarea datelor privind luarea în evidenţă a străinului către Inspectoratul General pentru Imigrări, prin intermediul unei aplicaţii informatice puse la dispoziţie în acest scop.