Art. 1064. - Art. 106 4 - Ordonanță de urgență 194/2002 privind regimul străinilor în România*) - Republicare
M.Of. 421
În vigoare Versiune de la: 10 Iulie 2025
Art. 1064
Stabilirea duratei interdicţiei de intrare
(1)În cazul străinilor care au intrat legal în România, dar a căror şedere a devenit ilegală, durata interdicţiei de intrare se stabileşte după cum urmează:
a)de la 6 luni la 1 an, în cazul:
(i)unei şederi ilegale de la 30 de zile la un an, pentru străinii care nu au părăsit teritoriul României la expirarea dreptului de şedere conferit prin viză ori în conformitate cu art. 11 alin. (2)-(4) sau în temeiul unor convenţii internaţionale ori acte normative prin care se desfiinţează unilateral regimul de vize;
(ii)unei şederi ilegale de la 90 de zile la 1 an, pentru străinii care au fost titulari ai unui permis de şedere temporară;
(iii)unei şederi ilegale de până la 90 de zile, pentru străinii care prezintă risc de sustragere de la executarea voluntară a obligaţiei de returnare potrivit art. 83 alin. (3) lit. e);
b)de la 1 an la 2 ani - în cazul unei şederi ilegale de la 1 an la 2 ani;
c)de la 2 ani la 3 ani - în cazul unei şederi ilegale de la 2 ani la 3 ani;
d)de la 3 ani la 4 ani - în cazul unei şederi ilegale de peste 3 ani.
(2)Durata interdicţiei de intrare în cazurile prevăzute la alin. (1) se stabileşte pe ani şi luni calendaristice, în limitele prevăzute, ţinându-se seama de conduita străinului şi de circumstanţele care au condus la şederea ilegală a acestuia.
(3)În cazul străinilor care nu respectă termenul de plecare voluntară prevăzut în decizia de returnare, durata interdicţiei de intrare se recalculează potrivit alin. (1), în funcţie de perioada de şedere ilegală şi se majorează cu 1 an. În cazul străinilor care nu respectă termenul de plecare voluntară prevăzut în decizia de returnare, iar şederea ilegală este mai mică de 30 de zile, durata interdicţiei de intrare în ţară este de 1 an.
(4)Durata interdicţiei de intrare prevăzută la alin. (1) şi (3) se reduce la jumătate, pe ani şi luni calendaristice, jumătate de lună fiind considerată 15 zile, dacă străinul:
a)solicită repatrierea voluntară umanitară asistată, în condiţiile prevăzute la art. 95;
b)suportă cheltuielile ocazionate de transportul internaţional necesar executării măsurilor de îndepărtare de pe teritoriul României;
c)rambursează ulterior Inspectoratului General pentru Imigrări cheltuielile suportate ocazionate de transportul internaţional necesar executării măsurilor de îndepărtare de pe teritoriul României;
d)nu necesită cheltuieli cu transportul internaţional pentru îndepărtarea sub escortă.
(5)În cazul străinilor cărora le-a fost revocată sau anulată viza ori dreptul de şedere pentru nerespectarea scopului declarat în faţa autorităţilor, durata interdicţiei de intrare este de 6 luni.
(51)În cazul străinilor cărora le-a încetat dreptul de şedere în situaţia prevăzută la art. 11 alin. (5) lit. f), durata interdicţiei de intrare este de 6 luni.
(6)În cazul străinilor care au solicitat sau au obţinut viza ori un drept de şedere temporară sau un drept de şedere pe termen lung prin folosirea de informaţii false, documente false sau falsificate ori prin alte mijloace ilegale, durata interdicţiei de intrare este de 2 ani.
(61)În cazul străinilor cărora le-a încetat dreptul de şedere în situaţia prevăzută la art. 11 alin. (5) lit. b), durata interdicţiei de intrare este de 2 ani.
(7)În cazul străinilor care au intrat în România în perioada de interdicţie, durata interdicţiei de intrare este cea dispusă anterior, dar nu mai mică de 5 ani.
(8)În cazul străinilor care au trecut ilegal ori au încercat să treacă fraudulos frontiera de stat, durata interdicţiei de intrare este de 5 ani.
(9)În cazul străinilor declaraţi indezirabili, durata interdicţiei de intrare este egală cu perioada pentru care au fost declaraţi indezirabili.
(10)În cazul străinilor prevăzuţi la art. 8 alin. (1) lit. b)-d), durata interdicţiei de intrare este de 15 ani.
(11)În cazul străinilor prevăzuţi la art. 8 alin. (2) lit. a)-b1) sau care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. h), durata interdicţiei de intrare este de 5 ani.
(111)În cazul străinilor care refuză amprentarea şi fotografierea potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, durata interdicţiei de intrare este de 2 ani.
(112)În cazul străinilor prevăzuţi la alin. (111), care se află în situaţiile prevăzute la alin. (1), (5)-(8), (10) şi (11), durata interdicţiei de intrare se majorează cu 2 ani.
(113)Refuzul repetat, în aceeaşi împrejurare sau în împrejurări diferite, anterior părăsirii teritoriului României, nu atrage majorarea duratei interdicţiei de intrare.
(114)Durata interdicţiei de intrare stabilită potrivit alin. (112) nu poate depăşi 5 ani, cu excepţia cazului în care străinul reprezintă o ameninţare gravă pentru ordinea publică, siguranţa publică sau securitatea naţională.
(12)Durata interdicţiei de intrare se calculează de la data ieşirii străinului de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European ori de pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene, iar în cazul în care a fost dispusă la nivel naţional, de la data ieşirii din ţară a străinului sau, dacă străinul nu se află în România, de la data dispunerii măsurii.