Art. 1061. - Art. 106 1 : Acordarea tolerării - Ordonanță de urgență 194/2002 privind regimul străinilor în România*) - Republicare
M.Of. 421
În vigoare Versiune de la: 10 Iulie 2025
Art. 1061: Acordarea tolerării
(1)Inspectoratul General pentru Imigrări acordă, din oficiu sau la cerere, tolerarea rămânerii pe teritoriul României, denumită în continuare tolerare, străinilor care nu au drept de şedere şi care, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României.
(2)Reprezintă motive obiective în sensul alin. (1) următoarele situaţii:
a)străinului îi sunt aplicabile prevederile art. 15 alin. (1) privind nepermiterea ieşirii din România şi nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă pentru acordarea unui drept de şedere;
b)măsura custodiei publice dispusă împotriva străinului a încetat fără ca străinul să fie îndepărtat sub escortă;
c)prezenţa temporară pe teritoriul României a străinului este cerută de interese publice importante. În acest caz, tolerarea se acordă la solicitarea autorităţilor sau a instituţiilor publice;
d)străinului îi sunt aplicabile prevederile art. 82 alin. (1) privind interzicerea returnării, dar nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere temporară;
e)străinului îi sunt aplicabile prevederile art. 96 alin. (1) privind suspendarea executării obligaţiei de returnare;
f)îndepărtarea sub escortă nu poate fi executată în termen de 24 de ore de la depistarea străinului şi există indicii temeinice că nu se impune ca acesta să fie luat în custodie publică;
g)Inspectoratul General pentru Imigrări constată că imposibilitatea temporară de a părăsi România este determinată de alte împrejurări, independente de voinţa străinului, imprevizibile şi care nu pot fi înlăturate.
(3)Neacordarea tolerării de către Inspectoratul General pentru Imigrări poate fi contestată în termen de 5 zile de la comunicare la curtea de apel competentă teritorial. Instanţa se pronunţă în termen de 30 de zile, hotărârea instanţei fiind definitivă.
(4)Procurorul, prin ordonanţă, sau, după caz, instanţa, prin încheiere, acordă tolerarea atunci când există motive serioase să se considere că un străin care nu are drept de şedere este victimă a traficului de fiinţe umane şi prezenţa acestuia pe teritoriul României este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal.