Art. 8. - Ordonanță de urgență 176/2022 privind gestionarea contribuţiei financiare acordate României din Rezerva de ajustare la Brexit
M.Of. 1207
Ieşit din vigoare Versiune de la: 15 Decembrie 2022
Art. 8
(1)SGG utilizează un cont bancar special în euro, deschis la o instituţie financiar-bancară, indicat în notificarea adresată Comisiei Europene, în conformitate cu art. 14 alin. (1) lit. d) din Regulamentul (UE) 2021/1.755, pentru a primi contribuţia financiară din Rezervă şi efectuează plăţile aferente cheltuielilor eligibile în moneda naţională.
(2)Gestionarea contravalorii în lei a contribuţiei din Rezervă se efectuează de către SGG şi autorităţile de implementare prin conturi distincte de disponibil deschise la Trezoreria Statului.
(3)Orice sumă din contribuţia financiară din Rezervă rămasă neutilizată la expirarea perioadei de referinţă sau care nu a fost acceptată de către Comisie, în conformitate cu prevederile art. 12 din Regulamentul (UE) 2021/1.755, va fi returnată Comisiei Europene, în conformitate cu Regulamentul financiar.
(4)Dobânzile bancare încasate de SGG generate pentru disponibilităţile conturilor speciale şi eventualele venituri generate din schimburile valutare efectuate pentru implementarea Rezervei vor fi utilizate în acelaşi scop şi în aceleaşi condiţii cu sumele alocate din Rezervă. Disponibilităţile în lei ale contului deschis la Trezoreria Statului pe numele organismului responsabil cu coordonarea gestionării contribuţiei financiare din Rezervă sunt purtătoare de dobândă.
(5)Comisioanele şi spezele bancare rezultate din administrarea conturilor SGG, transferul sumelor din contul SGG în conturile autorităţilor de implementare sau beneficiarilor, precum şi eventualele pierderi rezultate din schimburile valutare efectuate pentru gestionarea Rezervei vor fi suportate din bugetul SGG şi pot fi considerate ca parte a asistenţei tehnice în condiţiile art. 6 din Regulamentul (UE) 2021/1.755.
(6)După transferul sumelor considerate eligibile din contul SGG în contul de disponibil al autorităţii de implementare, aceasta virează sumele datorate beneficiarilor finali în conturile de venit, într-o poziţie distinctă, la bugetul din care este finanţat beneficiarul, în termen de 15 zile.
(7)În bugetele beneficiarilor se cuprind creditele de angajament şi creditele bugetare aferente valorii totale a proiectelor proprii finanţate din Rezervă şi se includ la titlul din clasificaţia bugetară referitor la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020.