Art. 6. - Ordonanță de urgență 176/2022 privind gestionarea contribuţiei financiare acordate României din Rezerva de ajustare la Brexit
M.Of. 1207
Ieşit din vigoare Versiune de la: 15 Decembrie 2022
Art. 6
Autorităţile de implementare îndeplinesc următoarele atribuţii principale cu privire la implementarea măsurilor eligibile:
a)deţin responsabilitatea execuţiei contribuţiei financiare de către beneficiarii aflaţi în subordinea/coordonarea sau, după caz, în cadrul/sub autoritatea acestora;
b)solicită SGG rambursarea cheltuielilor eligibile incluse în cererile de rambursare emise de beneficiarii care funcţionează în subordinea/coordonarea sau, după caz, în cadrul/sub autoritatea acestora, în baza analizei şi verificărilor efectuate;
c)asigură monitorizarea implementării de către beneficiari a măsurilor eligibile;
d)adoptă un sistem de control intern, care previne, detectează şi constată neregulile, respectiv implementează proceduri pentru prevenirea conflictelor de interese, a fraudei, corupţiei şi dublei finanţări, asigurând principiul bunei gestiuni financiare şi protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene;
e)emit un aviz prealabil pentru propunerile de proiecte elaborate de beneficiarii de drept public care funcţionează în subordinea/coordonarea sau, după caz, în cadrul/sub autoritatea acestora şi le transmit organismului responsabil cu coordonarea gestionării contribuţiei financiare din Rezervă;
f)furnizează documentele şi informaţiile necesare solicitate de organismul responsabil de coordonarea gestionării contribuţiei financiare, necesare pentru elaborarea cererii de acordare a contribuţiei financiare din Rezervă sau a unor clarificări solicitate de Comisia Europeană;
g)virează sumele datorate beneficiarilor finali care au fost transferate de SGG.