Art. 8. - Ordonanță de urgență 173/2020 privind reglementarea condiţiilor pentru atribuirea şi închirierea unor imobile, proprietate publică şi privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" şi a altor măsuri economico-financiare

M.Of. 952

În vigoare
Versiune de la: 17 Iunie 2024
Art. 8
R.A.-A.P.P.S. efectuează următoarele operaţiuni:
a)ţine evidenţa imobilelor supuse procedurii de atribuire, respectiv închiriere, conform prezentei ordonanţe de urgenţă;
b)aprobă scoaterea la licitaţie publică cu strigare a imobilelor proprietate publică şi privată a statului, aflate în administrarea sa;
c)stabileşte preţul de pornire a licitaţiei publice cu strigare, cu respectarea prevederilor art. 7 alin. (1) şi (2), destinaţia şi durata închirierii;
d)răspunde de organizarea şi desfăşurarea licitaţiei publice cu strigare, în condiţiile legii, şi îndeplineşte toate procedurile de închiriere.